Recomandare de carte: Jurnalul Irinei Procopiu, o privire lucidă, cu lumini şi umbre, din istoria României

„Irina Procopiu. Pagini de jurnal (1891-1950)“, apărută la Editura Polirom, în seria Biblioteca Memoria, este o carte de ţinut pe noptieră şi de citit câte puţin în fiecare seară, pentru a descoperi o societate românească din perioada ei cea mai bună, cu toate transformările ulterioare. Şi, apoi, din când în când, de recitit diverse pasaje.

Stilul cărţii, acela al jurnalului scurt, cu relatări pe ore şi zile, nu este unul romanţat, care să te îndemne să citeşti continuu pentru a vedea evoluţia personajelor şi a acţiunii. Uneori chiar ai dori să afli ceva mai mult despre personajele evocate. Care nu sunt puţine, unele dintre ele fiind nume sonore din epocă, altele necunoscute sau vag ştiute, însă toate interesante prin faptul că ele creionează o societate a cărei istorie mică a contribuit la scrierea istoriei mari a României. 

Dispariţia unei lumi

Chiar şi în perioada războiului viaţa culturală a Bucureştilor se desfăşoară cu intensitate. Seară de seară, în această perioadă tulbure, în casa soţilor Enescu se ţin serate de muzică, unde toată lumea e de acord că „ea (Maruka) e obositoare şi că îl tiranizează puţin pe bietul Pynx (George Enescu), care zice că e ca un prunc sub tutelă. Categoric are o răbdare de înger, fiindcă e destul de greu să trăieşti cu ea“. Fiecare spectacol de teatru, de operă, fiecare concert, expoziţie ori conferinţă sunt însoţite de mici comentarii, binevenite pentru a cunoaşte pulsul vremii. O viaţă ce se estompează treptat de la încheierea războiului şi intrarea ruşilor şi, odată cu ei, şi a comunismului, mergând până la dispariţie. Sunt trecute în însemnările zilnice inclusiv costurile astronomice ale diverselor uti­lităţi şi alimente din perioada 1945 până în 1950, când se încheie jurnalul. Este, poate, şi cea mai expresivă parte a cărţii când vezi în imagini filmice foarte sugestive cum este posibil să se treacă de la o viaţă în parametri normali – pentru noi, cititorii de acum, ea pare chiar extraordinară! – la extermi­narea unei întregi pături sociale. Culmea, cea intelectuală, cea care construise România Mare!