Președintele american Donald Trump a decis să demisioneze din Trump Organization, iar cei ce vor prelua afacerea sunt fii săi, potrivit Reuters.
Anunțul demisiei lui Donald Trump a fost făcut de purtătorul Casei Albe, Sean Spicer. El a demisionat din cauza conflictului de interese dintre vastele afaceri ale sale și Statele Unite.
În campania sa, magnatul a promis ca va rupe legăturile cu compania sa, dar nu a prezentat un plan credibil despre cum va face acest lucru.
The Trump Organization este un conglomerat american privat ce reunește numeroase companii din diferite domenii: afaceri imobiliare, investiții, tranzacții bursiere, vânzări, marketin și management imobiliar, construcții, divertisment, cărți și edituri, mass-media, agenții de modelling, jocuri video, alimente și băuturi, rezervări turistice, linii aeriene și concursuri de frumusețe.
Compania deține, administrează, investește și dezvoltă complexuri imobiliare, hoteluri, clădiri rezidențiale și terenuri de golf.
Companiile lui Trump produc și comercializează articole vestimentare, aparate de finess, bijuterii și accesorii, mobilă, produse de iluminat, obiecte pentru baie, obiecte pentru bucătărie și grădină, lenjerii de pat, parfumuri, dar și fripturi, batoane de ciocolată și sticle cu apă de izvor.