La sfârșitul lunii martie va avea loc cel mai important eveniment al industriei cinematografice din România. Înscrierile au început de pe 23 ianuarie, ultima zi de depunere fiind 5 februarie.
Cursa pentru nominalizările la Gala Premiilor Gopo pornește de acum, pe baza listei premierelor din 2016 pusă la dispoziție de Centrul Național al Cinematografiei. Anul acesta, 21 de lungmetraje sunt eligibile pentru a fi jurizate și nomina-lizate la Premiile Gopo 2017. Filmele nominalizate trebuie să fie producții românești produse în România sau realizate în coproducție, în acest caz participarea românească trebuind să fie majoritară, să fi avut premiera pe ecranele noastre în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016 și să fi rulat în cinematografe cel puțin o săptămână.
După modelul celebrelor gale ale cinematografiei europene Goya, César sau BAFTA, Gopo recompensează anual performanțele cineaștilor români.
Prezentăm lista lungmetrajelor eligibile la Premiile Gopo 2017, din care se vor stabili nominalizările de către un juriu de preselecție format din profesioniști în domeniu. Apoi, peste 450 de profesioniști din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an.
„Billion Star Hotel“, regia Alecs Năstoiu;
„Ilegitim“ (coproducție România, Polonia, Franța), regia Adrian Sitaru;
„Minte-mă frumos în Centrul Vechi“, regia Iura Luncașu;
„Usturoi“, regia Lucian Alexandrescu;
„Orizont“, regia Marian Crișan;
„Dincolo de calea ferată“ (coproducție România, Suedia), regia Cătălin Mitulescu;
„03.Bypass“, regia Nap Toader;
„Mercy Street – Strada Speranței“, regia Ștefan Buzea și Radu Nicolae;
„Bacalaureat“ (coproducție România, Franța, Belgia), regia Cristian Mungiu;
„Miracolul din Tekir“ (coproducție România, Elveția), regia Ruxandra Zenide;
„Tudo“, regia Iura Luncașu;
„Dublu“, regia Catrinel Dănăiață;
„Afacerea Est“ (coproducție România, Lituania), regia Igor Cobi-leanski;
„Sieranevada“ (coproducție România, Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Franța), regia Cristi Puiu;
„Câini“ (coproducție România, Franța, Bulgaria), regia Bogdan Mirică;
„Selfie 69“, regia Cristina Iacob;
„Două lozuri“, regia Paul Negoescu;
„Discordia“, regia Ion Indolean;
„Inimi cicatrizate“ (coproducție România, Germania), regia Radu Jude;
„Femeia cu cravată neagră“, regia Adrian Popovici;
„Întoarcerea magilor“, regia Ioan Cărmăzan.
2016
„Aferim!“, 13 premii
În 2016, “Aferim!”, filmul cu cele mai multe nominalizări, și-a adjudecat 13 statuete Gopo, printre care cele mai importante trofee ale Galei: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Radu Jude) și Cel mai bun scenariu (Radu Jude și Florin Lăzărescu), precum și Cel mai bun actor în rol principal (Teodor Corban), Cel mai bun actor în rol secundar (Alexandru Dabija), Cea mai bună actriță în rol secundar (Mihaela Sîrbu), dar și Premiul Publicului.
Lista a fost completată de premiile: Cea mai bună imagine (Marius Panduru), Cel mai bun montaj (Cătălin Cristuțiu), Cel mai bun sunet (Momchil Bozhkov, Dana Lucreția Bunescu, Cristinel Șirli), Cele mai bune decoruri (Augustina Stanciu), Cele mai bune costume (Dana Păpăruz), Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură (Petya Simeonova, Bianca Boeroiu, Domnica Bodogan).