Deja Elena Udrea a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei PDL Bucureşti, dar nici măcar gestul previzibil al fostei ministre nu trebuie să aneantizeze câteva întrebări esenţiale.
Din acest punct de vedere, va fi interesant de urmărit şi ce revelaţii va aduce cu sine analiza promisă de Vasile Blaga pe situaţia specială de la Capitală, unde putem conchide cu ochii închişi că propunerile PDL pentru posturile de primari au fost declarate, în ziua votului, indezirabile în masă. Prin urmare, întrebările:
De ce nu şi-a pregătit PDL din timp un candidat pentru Primăria Capitalei? De ce a dat partidul senzaţia că strategia a fost făcută pe genunchi şi, mai cu seamă, într-o totală lipsă de transparenţă? De ce s-a ajuns la şantajul şi circul-monstru care au prefaţat nominalizarea oficială a lui Silviu Prigoană?
De ce s-a mizat în final pe acest amic al lui Sorin Oprescu, în condiţiile în care edilul general în exerciţiu trecea, teoretic, drept inamicul public numărul unu al PDL în alegerile de la Bucureşti?
Pe măsură ce numărarea voturilor a pus în lumină distanţa uriaşă dintre locul întâi şi locul doi (Oprescu- Prigoană), respectiv diferenţa minusculă dintre locurile doi şi trei (Prigoană-Nicuşor Dan), lideri ca secretarul general Ioan Oltean şi-au dat drumul la gură, declarându-se şocaţi de filmul horror la care asistă.
Numai că, dacă ar fi cât de cât oneşti, „greii” PDL ar trebui să considere şocante întâi cauzele şi abia apoi efectele.
Or, dacă ne referim la cauze care o fi mai credibilă? Votul politic, prin care bucureştenii l-ar fi penalizat pe Silviu Prigoană în contul PDL sau, în primul rând, strategia absurdă a PDL Bucureşti şi candidatul lipsit de credibilitate cu care s-a crezut că vor fi păcăliţi alegătorii? Cât despre Silviu Prigoană, acesta continuă senin cu păcălelile atunci când explică plin de emfază că, de fapt, a obţinut un scor superb…
E greu, în astfel de circumstanţe, să nu te întrebi dacă Partidul Democrat Liberal chiar a vrut să câştige alegerile locale în Bucureşti. Din acest punct de vedere, dosarul „Prigoană” este doar unul dintre capitole.
Extrem de interesant este şi cum a abordat PDL sectoarele 3 şi 6, unde data de 10 iunie 2012 a consfinţit eşecul total.
Pentru mulţi, prăbuşirea lui Liviu Negoiţă părea până mai ieri un scenariu inimaginabil.
Iar când picajul se şi petrece în faţa unui personaj cu un istoric pestriţ ca Robert Negoiţă, a cărui candidatură putea fi lejer demontată măcar pornind de la uriaşul scandal politico-sexual în care a fost implicat şi de la controversata sa relaţie cu Fiscul, devine încă şi mai dificil de înţeles cum a reuşit realitatea să bată filmul.
De aceea, merită puse în context cel puţin trei amănunte legate de modul în care şi-a făcut campanie fostul edil Liviu Negoiţă.
Acum mai puţin de un an, el însuşi a dat de înţeles că nu îşi mai doreşte un al treilea mandat la Primăria Sectorului 3. Modul în care a pus problema la vremea respectivă trăda o decizie mai degrabă cântărită decât una intempestivă, luată fără o oarecare meditaţie.
Cumva, însă, Negoiţă s-a răzgândit ulterior, iar în cele din urmă şi-a anunţat candidatura şi a intrat în cursa pentru 10 iunie.
Dar cât de convins a făcut-o şi cu câtă dedicaţie şi-a jucat el cartea? De la distanţă, cel puţin, impresia lăsată a fost de lucru făcut în lehamite.
Admit, este o speculaţie personală, dar prea puţine elemente din campania sa pot forma o părere contrarie.
Sau să fi fost absenţa sa aproape totală din dezbaterile publice legate de sectorul 3 de fapt un atuu în lupta cu Robert Negoiţă?
Sau poate că maşinile care au bătut străzile sectorului cu afişe uriaşe în care Liviu Negoiţă stătea în poză cu Roberta Anastase şi cu Emil Boc să fi fost ele o armă secretă care dădea lovituri imparabile staff-ului de campanie al contracandidatului Robert, de la USL?
Nu este cel puţin curios faptul că Liviu Negoiţă şi-a asociat, fix în campanie, imaginea sa de două dintre cele mai hulite figuri ale PDL în Bucureşti? De ce Roberta şi de ce Emil?
Preşedinta Camarei Deputaţilor este de luni bune unul dintre politicienii cei mai contestaţi, iar acuzaţiile de fraudă făcută de la tribuna Parlamentului, cu ocazia celebrei numărări de voturi pe o lege esenţială, nu s-au stins nici acum.
Cât despre fostul premier, că vrea, că nu vrea, numele său rămâne legat de tăierile necesare, dar impopulare, de salarii şi de pensii.
Greu de crezut că Liviu Negoiţă şi ceilalţi responsabili cu campania electorală a PDL pe Capitală nu s-ar fi pus încă la curent cu percepţia publică asupra Robertei Anastase şi a lui Emil Boc.
Oricum, bizar rămâne în continuare faptul că democrat-liberalii au mizat pe un om care nu mai dorea să continue pe acelaşi drum, în loc să caute din timp un înlocuitor onorabil. Unul care, pe deasupra, ar fi putut porni cu ascendentul unui transfer de imagine benefic chiar dinspre Liviu Negoiţă.
Cert este că sectorul 3, de opt ani buni fief incontestabil, a dispărut ca prin vrajă de pe harta politică a PDL.
În cazul sectorului 6, în schimb, lucrurile stau chiar mai simplu. Cristian Poteraş, un apropiat al Elenei Udrea, a pierdut la o diferenţă suficient de mare încât orgoliul contracandidatului Rareş Mănescu să îşi permită acum o siestă pe cinste.
Scandalul retrocedărilor, vizitele la DNA, rata uriaşă cu care i-a crescut averea de când a devenit primar şi halul în care arată sectorul pe care l-a păstorit făceau din Cristian Poteraş un candidat numai bun pentru un post de rebusist şi portar la organizaţia PDL Sector 6. Dar nu la primărie.
Din nou, este de neînţeles ce i-a determinat pe responsabilii din PDL să intre în cursă cu un personaj atât de compromis.
Ce a putut conta atât de mult în formarea sinistrei certitudini că atât de mulţi bucureşteni pot fi păcăliţi ca-n târgul de vechituri?
Aşadar, ce s-a întâmplat de fapt la Bucureşti?
Momentan, starea de spirit dominantă printre mulţi democrat-liberali este aceea că vor urma cât de curând reglări fireşti de conturi .
