22.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialAlegeri locale 2012. Românii vor vrea ALTCEVA

Alegeri locale 2012. Românii vor vrea ALTCEVA

Alegerile de duminică au confirmat aşteptările privind creşterea ponderii votului politic în scrutinul pentru locale, pe fondul erodării PDL în anii de criză în care a asigurat guvernarea. Din acest punct de vedere, liderii USL se pot simţi îndreptăţiţi să deschidă şampania, dar nu ştiu dacă este şi recomandat.

Datele de până acum indică o cădere a PDL sub pragul psihologic fixat chiar de Vasile Blaga (25%), iar pe de altă parte instalarea alianţei dintre socialişti şi liberali deasupra liniei de 50 de procente, pragul minim care trebuia atins pentru ca existenţa USL să se justifice politic.

Dar dincolo de faptul că oamenii s-au dus la urne hotărâţi să sancţioneze prestaţia democrat-liberalilor, dovadă fiind inclusiv  prezenţa ridicată la vot, scrutinul de duminică a tras o tuşă chiar mai interesantă şi un semnal clar: românii încep să îşi dorească ALTCEVA.

Nu, nu este vorba de apariţia Partidului Poporului al lui Dan Diaconescu şi de culoarul propice pe care candidaţii acestuia l-au găsit la alegerile de duminică în mediul rural. Nici dacă PP-DD ar fi obţinut 50-60%, cât USL la nivel naţional, nu ar fi însemnat că românii vor cu adevărat altceva. Asta, doar dacă prin „altceva” am înţelege o şi mai mare prăbuşire în abis a acestei societăţi şi a valorilor pe care le împărtăşeşte.

Aşadar, nu este vorba de performanţele PP-DD şi de drumul cert deschis acestuia, via locale, pentru parlamentarele din toamnă. Din contră, e vorba de Nicuşor Dan, candidatul independent la Primăria Capitalei care a reuşit să se claseze al treilea, nu departe de Silviu Prigoană, şi care, pe deasupra, a câştigat un loc în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Până duminică seara, prea puţini vedeau în Nicuşor Dan altceva decât un tip, în cel mai fericit caz, incompatibil cu standardele maneliste din politică şi administraţia publică, prin urmare „banal” şi uşor de ignorat.

Într-adevăr, comparat cu contracandidaţii săi, Sorin Oprescu şi Silviu Prigoană, imaginea care muşcă din retină este aceea a unui meloman înconjurat de mardeiaşi. Dar un 6-10% luat în Bucureşti de un personaj atât de „banal”, în condiţiile în care tipologii pestriţe precum Oprescu şi Prigoană îşi adjudecă, împreună, circa 80% din voinţa electoratului trebuie interpretat ca un semnal clar că plăcile tectonice AU FOST mişcate. Singure, însă, în lipsa unui impuls decisiv, aceste plăci nu s-ar fi urnit nici cu un milimetru. Or, Nicuşor Dan a reuşit asta printr-o atitudine civilizată care nu avea cum să nu sară în ochi în contextul unei campanii electorale adesea de lumea a treia. Nicuşor Dan a reuşit asta prin faptul că a pus în discuţie subiecte şi soluţii, nu flecăreală autosuficientă şi promisiuni credibile cel mult pentru intelectul unei nevertebrate. Nicuşor Dan a reuşit asta şi prin faptul că şi-a făcut campanie electorală, chiar dacă resursele financiare de care a beneficiat au fost infinit mai modeste decât ale concurenţei şi chiar dacă majoritatea „sondorilor” de opinie l-au ignorat cu graţie, contribuind la efortul celor care i-au intuit potenţialul şi care, temându-se de el, au făcut multe ca numele Nicuşor Dan să „dispară” din spaţiul public.

Nu este nicidecum vorba de un personaj providenţial, ci de orizontul simbolic pe care Nicuşor Dan îl deschide şi cu care numele său, vrând-nevrând, va fi asimilat de aici înainte. Este un orizont în care se simte confortabil electoratul dispus să investească încredere, dar nu şi cecuri în alb, dar este şi orizontul care ţine în aer nevoia unei emulaţii, a ieşirii din găoace a unei generaţii de lideri politici autonomi şi orientaţi corect, spre interesul public, iară nu exegeţi ai operelor sfintei cumetrii.

Există astfel de personae, iar unele au dat deja semnale că vor intra în joc. Siajul creat de cursa lui Nicuşor Dan le poate fi şi lor de folos, dar greul tot de ei depinde.

Tocmai de aceea va fi interesant de urmărit dacă pe 10 iunie acest independent din competiţia pentru Capitală şi-a monetizat la maximum capitalul de încredere sau dacă, politic vorbind, a fost doar o etapă intermediară dintr-un parcurs care momentan se anunţă destul de promiţător, pentru el, dar şi pentru alţii de genul său.

Orice pas corect pe care îl vor face va fi cu siguranţă apreciat cum trebuie de românii care vor, măcar după 22 de ani, ALTCEVA. Din acest punct de vedere, Nicuşor Dan şi alţii ca el vor avea un atuu major faţă de USL-ul şi PDL-ul care s-au confruntat pe 10 iunie.

Însă spre deosebire de aceste partide, vor avea şi un handicap considerabil, însă unul extrem de corect: în relaţia cu electoratul îi va costa scump cea mai mică deraiere de la principiile asumate la bun început.

PSD şi chiar PDL se bizuie pe un electorat captiv, care le asigură un nucleu tare şi pe vreme bună, şi pe vreme rea. Nicuşor Dan şi alţii de tipul său, în schimb, nu vor putea să ia astfel prizonieri. Va fi totul sau nimic.

Cele mai citite

Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale la BEC

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale,...

Plaja din Constanța, în top 15 cele mai relaxante plaje din Europa

Clasamentul a fost realizat, în urma recenziilor de călătorie ale turiștilor Studiul realizat de SpaSeekers.com a numărat de câte ori cuvântul „relaxare” a fost menționat...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă