Disputa dintre preşedinte şi majoritatea parlamentară pe tema graţierii şi a modificării Codurilor Penale s-a transformat în război. Strada strigă „Jos Parlamentul!“, forţele politice care au câştigat alegerile nu vor să cedeze. Ura s-a reinstaurat în societate. Bătrânii se ceartă cu tinerii. Noua generaţie se radicalizează.
Nu e prima oară când discordia a pus stăpânire, precum o umbră malefică, pe români. Cearta, invectiva şi reproşul devin tăişurile dure ale reinstaurării „plenare“ a luptei de clasă. Pe de o parte, corporatiştii; pe de alta, asistaţii social. Opoziţia parlamentară azi o vezi şi mâine nu e.
Escaladarea unui al şaptelea conflict de la revoluţie încoace, de la transformarea FSN în partid şi culminând cu încercarea de suspendare a lui Traian Băsescu, acţiuni care au zguduit profund societatea, de au sărit şi cariile din geamuri, porneşte de la lupta pentru putere în stat. Cine să conducă? Serviciile sau partidele? Cine are impresia că e la putere?
Mulţi legitimează instituţiile de forţă, fără a-şi da seama. Preşedintele constată o scădere în sondaje şi încearcă o recapitalizare a bazinului său, atât de puternic şi de reprezentativ odată. Strada se teme, justificat, de posibilul derapaj al autorităţilor. Toate acestea nu ar fi existat în cazul în care am avea o monarhie constituţională. Suişurile şi coborâşurile, depresia şi disperarea, ura şi conflictul, iasca şi focul, petul şi basca ar putea fi diminuate. Din sporturile de echipă ştim că orice meci tare trebuie să aibă un arbitru bun.
Argumentul 1: Istoria. Odată cu venirea Principelui Carol 1, în 1866, s-au pus bazele statalităţii şi ale naţiunii româneşti. Încă din primele zile ale înscăunării sale ca domn, a promovat o nouă Constituţie, considerată una dintre cele mai avansate din Europa, fiind inspirată din cea a Belgiei. În cei 48 de ani de domnie, ţara a înregistrat o dezvoltare fără precedent, comparabilă cu cea a Japoniei, conform aprecierilor istoricului Neagu Djuvara.
Argumentul 2: Un monarh constituţional domneşte, nu guvernează. Este un adevărat arbitru între puterile în stat. Odată reinstaurată monarhia, bătăliile între taberele politice pentru alegerile cele mai personalizate, cum sunt cele prezidenţiale, nu ar mai fi necesare.
Argumentul 3: Monarhul constituţional ar veghea ca instituţiile să lucreze, iar legile să fie respectate. Nu ar avea de ce să aibă partipri-uri pentru anumite instituţii. Magistraţii şi-ar vedea de împărţirea dreptăţii. Jandarmeria şi Armata ar reveni la prestigiul de odinioară.
Argumentul 4: Puterea monarhului este simbolică. În întreaga istorie de aproape două mii de ani, ţările româneşti au fost conduse de voievozi, domni şi regi. „Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei. Coroana este o reprezentare a statului în continuitatea lui istorică“, avea să ne înveţe Regele Mihai, în timpul celebrului discurs din Parlament, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani. Coroana uneşte, înnobilează şi îndeamnă la smerenie.
Maiestuos nu i s-a spus niciunui preşedinte, decât Regelui Mihai.
El a avut alături, în cele mai grele momente, mult mai împovărătoare decât azi, pe lângă armată şi instituţiile statului, poporul român. Niciunui preşedinte nu i se poate spune că a avut alături întregul popor, nici măcar solemnitate.
Argumentul 5: Cele mai puternice 12 state europene sunt monarhii.
Aproape două milioane de români muncesc în Spania, Regatul Unit al Marii Britanii, Danemarca, Norvegia, Suedia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Monaco, Andorra, Vatican şi Liechtenstein. Şapte dintre aceste state sunt membre ale Uniunii Europene. Unele familii regale au o influenţă puternică în clasa politică, altele au rol pur ceremonial, în vreme ce o treia categorie nu se implică. Nicio monarhie constituţională nu a trecut prin crize majore în ultimele decenii. Belgia nu a avut guvern mai bine de şaisprezece luni, „şi se pare că a dus-o mai bine în perioada aia“, vorba lui Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale.
Argumentul 6: Administraţia ţării ar avea nu numai legitimitate, recunoaştere, ci poate cel mai important lucru, continuitate. Prestigiul Casei Regale româneşti poate redeschide cancelarii închise.
Argumentul 7: Unul mai subiectiv. Fiecare generaţie are o misiune în viaţă. Prima poruncă primită de la Seniorul Coposu a fost să luptăm pentru reinstaurarea monarhiei. Odată împlinit acest ideal, pentru care mulţi înaintaşi şi-au zidit viaţa în puşcării sau au murit cu poza regelui (precum bunica mea), am putea coborî periscopul şi a ne apuca de scris memoriile şi de spus poveşti cu prinţi şi prinţese nepoţilor.
Un rege sau o regină are pasul grațios, o mână blândă şi un ton aşezat, sfătos, cucernic, de părinte. Niciun preşedinte nu-şi permite asemenea „delicateţuri“.
Prea mulţi semeni de-ai noştri s-au prăpădit neîmpăcaţi că nu l-au putut vedea pe Regele Mihai pe tron. Trăiască Regele!
