Zi grea pentru cei 71 de rutieri care au luat startul în cea de-a şasea etapă a ediţiei din acest an a Turului Ciclist al României, pe ruta Poiana Largului – Topliţa – Reghin – Tg Mureş, traseu cu o lungime de 167 km. Vremea urâtă, frigul, aversele şi carosabilul ud au fost cuvintele cheie ale întrecerii încheiate la Tg Mureş unde primii rutieri au trecut linia de sosire pe o ploaie torenţială care i-a alungat pe aproape toţi iubitorii de ciclism veniţi să întâmpine caravana. Interesant este că în timpul cursei s-a înregistrat doar un singur carambol, a cărui cauză nu a fost vremea capricioasă, ci o pisică. Speriat, animalul a sărit în mijlocul plutonului, şase ciclişti au căzut încecând să-l ferească, dar din fericire s-au ridicat imediat şi şi-au reluat cursa.
Startul tehnic s-a dat dat la Poiana Largului după o transbordare de 120 km de la Suceava, organizatorii fiind obligaţi să recurgă la această soluţie din cauza stării proaste a şoselelor, presărate cu gropi şi drumuri în lucru. In ciuda condiţiilor vitrege de concurs rutierii au plecat în forţă şi pentru prima dată în cadrul acestei ediţii a Micii Bucle trei rutieri s-au desprins de pluton la o distanţă considerabilă, chiar înainte de prima şi singura căţărare, aflată la 46 km de start. Cei trei temerari, ucraineanul Dmitro Popov, ungurul Istav Molnar şi bulgarul Stanislav Zaraliev instalaţi în frunte în această ordine, au condus cursa pe aproape tot parcursul traseului, dar au fost ajunşi de pluton cu 30 km înainte finiş. Linia de sosire a fost trecută de un grup compact de rutieri, iar etapa a fost adjudecată de ucrainianul Andry Kulyk, de la naşionala şătii sale, cel care a câştigat sprintul final. Pe locul secund s-a clasat spaniolul Sabrino Joaquin, de la SP Tableware, iar pe treapta a treia a podiumului a urcat ungurul Krisztian Lovassy de la Tuşnad Cycling Team. Cicliştii români au avut şi de această dată o comportare frumosă, atât Andrei Nechita cât şi Eduard Grosu, Zoltan Sipos, Alexandru Ciocan sau Eduard Novak trecând linia sosire alături de rutierii din plutonul fruntaş.
În clasamentul general ordinea a rămas neschimbată, lider fiind în continuare croatul Matja Kvasina, urmat la numai două secunde de Andrei Nechita şi la 19 de ucrainianul Maksym Vasilyev. La echipe, la general, pe primul loc se află, la fel ca şi în etapa precedentă, formaţia italiana ISD Lampre, urmată de reprezentativa Ucrainei şi de CS Otopeni.
Din cauza furtunii de dinaintea sosirii caravanei şi ploii torenţiale care a căzut în timpul şi după festivitatea de premiere , pentru prima dată de când s-a dat startul în această ediţie a Micii Bucle, spectacolul de pantomimă a fost anulat.
La finalul etapei a şasea tricourile au fost atribuite astfel :
Tricoul galben (al liderului clasamentului general, pe timp) – Matja Kvasina
Tricoul alb (pentru cel mai combativ ciclist, liderul clasamentului pe puncte acordate la finalurile de etapă) – Andriy Kulyk
Tricoul verde (pentru cel mai bun căţărător) – Johannes Heider
Tricoul roşu ( pentru cel mai bun sprinter) – Oleksandr Golovash
Tricoul albastru (pentru cel mai bun roman) – Andrei Nechita
Tricoul tricolor (pentru cel mai bun tânăr român) – Alexandru Stancu