„Enigma Rikyu“, de Kenichi Yamamoto, apărută la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, ne poartă pașii prin Japonia secolului al XVI-lea, firul călăuzitor al narațiunii, dar și al conflictului, al „enigmei“ fiind ceremonia ceaiului, spiritul chanoyu-ul.
Σ Maria Capelos
Î
n 1591, lui Sen no Rikyu, cel mai mare maestru de ceai al timpului, i se ordonă de către cel mai puternic om al Japoniei, Toyotomi Hideyoshi, care reușise unificarea întregii țări, să-și facă seppuku. Apoi, alternând prezentul cu trecutul, autorul începe să ne dezvăluie, trecând prin toată gama de trăsături umane – aceleași, se pare, în toate timpurile –, enigma acestei sinucideri impuse.
Acțiunea trece de la un personaj la altul, de la pasaje lente, idilice, la unele de mare intensitate. Își va face sau nu Rikyu seppuku? Trebuie doar să-i dăruiască lui Hideyoshi micul vas de ceai pe care-l râvnește atât și are dreptul la viață. Este vorba de orgoliu, vanitate, lăcomie, vinovăție, obsesia pentru frumos sau ceva mult mai adânc și mai marcant din trecutul lui Rikyu?
Te irită că parcurgi pagină după pagină și nu reușești să pătrunzi acest mister, să înțelegi care sunt resorturile acestui seppuku, chiar dacă este vorba de o cultură bântuită de moarte și de respectul față de reguli.
Iritarea se stinge pe măsură ce citești pasajele de o frumusețe uimitoare care vorbesc despre ceremonia ceaiului, natură, dragoste, senzualitate, relații interumane. Până și scenele de violență, întâlnite la tot pasul în Japonia shogunatelor, sunt descrise cu o poetică aparte!
Sacrificiu pentru atingerea frumuseții efemere
„Era în mod strălucitor, de departe, cel dintâi maestru de ceai din țară. Era suficient să se schimbe poziția mizusashi-ului sau chiar a chaire-ului cu numai un rând de ochiuri al tatamiului ca să se nască în temaeza o eleganță copleșitoare. Atmosfera chashitsu-lui căpăta intensitate și spațiul devenea deosebit de plăcut. Tensiunea nu depășea însă niciodată măsura și nici nu te simțeai nelalocul tău“, este nevoit să recunoască Hideyoshi.
Nu vă speriați, termenii specifici ceremoniei cea-iului îi găsiți pe toți în cele opt pagini de glosar de la finalul cărții!
Și totuși… Rikyu îl irită. Pentru că „un om atât de încăpățânat, mai rar. Dacă ceva avea legătură cu esteticul, nu făcea absolut nicio concesie și nu flata pe nimeni. Să se afle în fața sa și Hideyoshi și Enma, regele Infernului, tot n-ar fi dat înapoi nici măcar un pas“.
Rikyu este „de-a dreptul caleidoscopic, însă, urmând viziunea oricăreia dintre ipostazele sale, dai negreșit de ceva frumos“.
Este personajul care „înțelegea enervant de bine finețurile sufletului omenesc și se comporta ireproșabil“.
De fapt, întreaga carte este o pledoarie a frumosului, a esteticului, a armoniei care, dincolo de metodele fiecărei școli de ceai, țin de spiritul maestrului. Cartea abundă de detalii și simboluri ce par greu de absorbit pentru cei din afara Japoniei, dar care fac parte integrantă din spiritul japonez.
„Un european ar fi preferat o floare tocmai deschisă, dar, în acest fel, camelia n-ar fi constituit decât o banală decorațiune, pe când bobocul rotund și ferm ascundea o forță vitală tenace, care îi anunța o înflorire în plină splendoare. Această forță se impunea în spațiul înconjurător și deborda sub forma unei voințe dominante. Să folosești pentru aranjament un astfel de boboc era semnul unui fior profund în fața misterului vieții.“
De la peisajul politic al Japoniei, unde onoarea se întrepătrunde firesc cu viclenia și dorința de putere, la reguli de comportare de o mare subtilitate, la mâncăruri specifice, la caractere feminine misterioase și versatile, în parcursul destinului lui Rikyu apare, ca un fir roșu, frumusețea ceremoniei ceaiului.
„În domeniul frumosului, înșelătoriile nu funcționează. Fie că e vorba de ustensile, fie că e vorba de procedură, amatorul de chanoyu caută de obicei această stare mentală cu riscul vieții. Dacă poziția nodului pe un chashaku diferă și cu trei milimetri, acesta nu îi va mai plăcea, dacă în timpul unei proceduri locul futaoki-ului e deplasat doar cu un ochi de la tatami, el va suferi interior. În asta constă mlaștina fără fund a chanoyu-ului, capcana din estetic. Odată ce ai fost prins, ți se scurtează și viața, spuse Rikyu, simțind că în timp ce vorbea fusese mai sincer ca oricând.“
Destinul lui Rikyu este, însă, mult mai complicat de atât, la originea seppuku-lui stând, până la urmă, iubirea. De frumos, dar nu numai!
