7 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialMETEO. Avertizare de ploaie și vânt puternic, în mai multe județe, în...

METEO. Avertizare de ploaie și vânt puternic, în mai multe județe, în următoarele două zile

O avertizare de ploi și intensificări ale vântului a intrat în vigoare, marți, la ora 11.00, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, până joi la ora 11.00, vor fi precipitaţii în toate regiunile. 

Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp, iar în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului se vor cumula pe arii restrânse peste 30 – 40 l/mp.

În jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare.

În regiunile sudice şi sud-estice, inclusiv în zona Municipiului Bucureşti, la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri, acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.

Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 – 55 km/h şi izolat 65 km/h.

Totodată, de marți, ora 15.00, și până miercuri, ora 11.00, este în vigoare un cod galben de ninsori şi depunere de strat de zăpadă consistent. În intervalul menţionat în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, precum și în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă de 10 – 20 cm.

Cele mai citite

Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, sarcasm la adresa lui Donald Trump: America mexicană sună bine

Președintele mexican Claudia Sheinbaum a reacționat, miercuri, după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus că Golful Mexic va deveni "Golful Americii"...

Incendiile devastatoare din California au fost favorizate de vânturile puternice, lipsa precipitațiilor și „setea atmosferică”

Mai mulți factori majori au favorizat la incendiile de vegetație care fac ravagii, de marți, în sudul Californiei, transmite CNN, care citează opiniile mai...

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, miercuri, în cadrul întrevederii avute cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene,...
Ultima oră
Pe aceeași temă