Deşi este mai cunoscut ca activist civic și moderator al unor emisiuni de televiziune, Dragoş Bucurenci este şi fondatorul organizației MaiMultVerde, una dintre cele mai cunoscute asociații ecologiste din România. De curând i-a apărut a doua carte, “Despre curajul de a ne lăsa văzuți”.
România liberă: Să începem chiar cu un termen din titlul cărții: curaj. Ce înseamnă pentru tine?
Dragoş Bucurenci: Atunci când vorbim despre curaj trebuie să vorbim întotdea-una și despre frică. Churchill spunea despre curaj că este pe bună dreptate considerat ca cea dintâi dintre virtuți pentru că doar el le garantează pe toate celelalte. Curajul înseamnă să-ți privești fricile în față, să te lași copleșit de ele, dar să rămâi în picioare, să nu le întorci spatele și să nu dai înapoi. Cu cât este frica mai mare, cu atât mai admirabil este curajul celui care o înfruntă. „Curajul de a ne lăsa văzuți”, cum sună titlul cărții, se referă, însă, la o frică împărtășită universal și democratic: frica de a ne arăta lumii așa cum suntem.
Care sunt limitele dincolo de care curajul se poate transforma în altceva?
D.B.: În absența fricii, nu putem vorbi despre curaj, ci despre inconștiență. E important să facem distincția între cele două, pentru că una este o virtute, iar cealaltă o ispită. Curajul se poate transforma și în fanatism, ca în cazul Ioanei d’Arc, al cruciaților sau al teroriștilor de ieri și de azi. Dar asta e valabil despre toate virtuțile – unele dintre cele mai mari defecte ale noastre sunt calități practicate în exces. Cei vechi recomandau o măsură în toate, iar curajul nu face nici el excepție de la această regulă.
Ce înseamnă “a ne lăsa văzuți”?
D.B.: Vulpea din „Micul Prinț” spunea că nu vedem bine decât cu inima. A ne lăsa văzuți înseamnă a ne deschide sufletul în fața celorlalți pentru ca ei să vadă cine suntem cu adevărat. Nu ne putem apropia unii de ceilalți dacă nu avem încredere, iar încrederea reclamă acest curaj de a ne arăta vulnerabili. Nici prietenia, nici dragostea nu sunt posibile în absența intimității, în absența curajului de a ne lăsa văzuți de către celălalt. Am devenit cu toții foarte pricepuți la a ne perfecționa singurătatea, ridicând ziduri din spatele cărora nu ne mai simțim vulnerabili, dar nici nu mai simțim cu adevărat mare lucru.
În această lume aflată într-o continuă schimbare cum ne construim relațiile?
D.B.: Cred că în domeniul acesta al construirii relațiilor, lucrurile nu s-au schimbat cu adevărat foarte mult în ultimele milenii. Lumea e în continuă schimbare, dar neurologia noastră evoluează foarte lent. Stabilim și adâncim relațiile la fel cum o făceau și strămoșii noștri – ne apropiem temători unii de ceilalți, testăm terenul și apoi unul dintre noi face un mic gest de deschidere, îndrăznește să-i arate celuilalt o mică parte din sinele său. Dacă celălalt nu răspunde așa cum ne-am așteptat, ne simțim răniți și devenim și mai precauți.
Cred că tot ce s-a schimbat în ultima vreme este că ne confruntăm cu mai multe iluzii legate de felul în care se leagă relațiile. Dacă mă „împrietenesc” cu cineva pe Facebook și ne dăm like-uri reciproce e posibil să am o vreme impresia că nu mai sunt singur, dar, de fapt, deriva în oceanul de like-uri este una dintre cele mai crunte singurătăți. Nu e nimic rău în felul în care funcționează rețelele sociale dacă ne facem iluzii în legătură cu acestea, dar pentru a stabili relații, trebuie să avem curajul să ieșim de pe Facebook și să ne asumăm riscuri în lumea reală.
Pentru tine care au fost oamenii care au avut o influență hotărâtoare asupra ta?
D.B.: Am vorbit în carte pe larg despre câțiva dintre oamenii care mi-au influențat în mod hotărâtor destinul, dascălii și mentorii mei. E o listă prea lungă pentru a o enumera aici, dar ce vreau să subliniez este importanța unei virtuți pe care eu cred că e bine s-o cultivăm cât mai mult – capacitatea de a admira. În absența admirației, nu te poți maturiza, nu te poți dezvolta la nivel personal. Dacă-mi este îngăduit să parafrazez o vorbă populară, aș zice – spune-mi pe cine admiri ca să-ți spun cine ești.
Ai fost plecat și te-ai întors în România. De ce?
D.B.: Am plecat din România pentru că simțeam nevoia unei educații manageriale și antreprenoriale pe care n-o puteam găsi aici. M-am întors pentru că, după cei doi ani petrecuți la Stanford, mi-am dat seama că vreau să fac niște proiecte – să-mi deschid propria firmă de consultanță în comunicare și să mă perfecționez ca trainer și coach – pe care nu le puteam face în America. Ar fi însemnat să mai aștept încă zece ani ca să recreez acolo conexiunile și reputația pe care le construisem deja în țară. În plus, România este o piață emergentă, ceea ce poate fi un sol mult mai fertil pentru proiecte antreprenoriale ca cel pe care mi l-am propus eu.
Dintre toate zonele pe care le-ai încercat: jurnalism, proiecte sociale, consultanță și training, care este cea care te-a definit cel mai bine?
Asta e o întrebare la care am să-i las pe alții să răspundă. Eu mă regăsesc la fel de bine în toate și pe undeva cred că tocmai această capacitate de a-mi urma mai multe pasiuni în același timp este ceea ce mă definește. Profesorul meu de literatură din liceu, Nicolae I. Nicolae, spunea că sunt „pretutindenar” și am ajuns să cred că, gestionată corect, asta poate fi una dintre calitățile mele.
Biografia lui Bucurenci, prezentată chiar de el
Am 34 de ani și lucrez cu lideri care vor să comunice mai bine, să se-nțeleagă mai bine și să-i facă pe ceilalți să-i urmeze. Am petrecut doi ani la Stanford, la cea mai bună școală de business din lume, dacă e să ne luăm după ce zice revista Forbes, de unde m-am întors cu un MBA și cu dorința de a-mi deschide propria firmă de consultanță în comunicare. Lucrez atât cu mediul privat, cât și cu sectorul guvernamental și cu cel neguvernamental: am fost vreme de un an consilierul de comunicare al comisarului european pentru politici regionale și din toamna lui 2015 sunt consultant de comunicare și fundraising al Fundației Hope and Homes for Children.
Între 20 și 30 de ani am lucrat în România pentru organizații non-profit: Salvaţi Copiii, British Council, Salvaţi Delta, MaiMultVerde.
