1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum vor fi decorurile în 2017? Mâine se deschide Ambiente, cel mai...

Cum vor fi decorurile în 2017? Mâine se deschide Ambiente, cel mai mare târg din domeniul bunurilor de larg consum pentru casă

Mâine se deschide târgul Ambiente de la Frankfurt, cel mai mare show expoziţional din domeniul bunurilor de larg consum dedicate casei, ce va marca pe parcursul a 5 zile (10-14 februarie 2017), alături de numeroase noutăţi care exprimă accentul pus pe inovaţie şi inspiraţia designerilor, tendinţele care vor guverna în acest an decorurile de interior.

Sticlă, porţelan, ceramică, decoraţiuni şi accesorii pentru casă, secţiuni întregi dedicate obiectelor pentru masă şi bucătărie, aparate electrocasnice mici, mic mobilier, accesorii, decoraţiuni, mobilier şi ustensile pentru grădină, bijuterii şi articole din piele, spectrul obiectelor din cadrul târgului Ambiente este enorm iar pentru anul acesta organizatorii promit ca evenimentul să fie “la fel, dar diferit”(!).

Menţionăm în acest context şi prezenţa românească ce se face simţită în special pe sectorul sticlărie, porţelan şi decoraţiuni, unde există o tradiţie importantă şi export pe pieţele occidentale.

Apulum şi Axa Porcelaine sunt două dintre companiile nelipsite de la acest târg, la ediţie din acest an Axa Porcelaine lansând şi colecţia de porţelan Hora cu design tradiţional românesc realizat de Porphyras.

Care produse sunt simple variaţiuni pe design familiar şi care sunt într-adevăr inovative? Cum arată un produs cu mesaj orientat pe sustenabilitate şi design autentic şi este bazat pe tehnologii prietenoase cu mediul? Prin ce se disting produsele de succes faţă de celelalte: Povestea din spatele lor, background-ul, tehnologiile noi sau funcţiunile optimizate?

Inovaţie vs. Mainstream este una dintre temele pe care le va aborda profesorul Hansjerg Maier-Aichen în celebrele sale tururi ghidate ale târgului.  La rândul său, mai tânărul professor Mark Braun va aborda din nou, dar pe baza exemplelor din târg, binecunoscuta temă  “Mai puţin dar mai bun”.

Anul acesta ţara parteneră va fi Marea Britanie, ceea ce va aduce, fără doar şi poate, un plus de savoare, mai ales datorită celebrităţii designului british, de care se leagă, de exemplu, termenele cozy şi vintage, atât de încetăţenite dar şi foarte la modă astăzi, fără să mai vorbim de fotoliile şi canapelele Chesterfield care definesc la rândul lor lifestyle-ul de tip britanic. Reprezentantul ţării partenere va fi Janice Kirkpatrick, designer de interior, care va organiza la târg expoziţia “Providenţă şi Provenienţă”.

Stilul are prioritate fie că este vorba de fashion sau design de interior. Aşa cum ne-a obişnuit în ultimile ediţii, la târg va fi prezentă şi o mare personalitate din lumea filmului. După Cathrine Deneuve şi Helen Hunt, anul acesta actriţa engleză Elisabeth Hurley (Queen Helena din showul American “The Royals”) va adăuga un plus regal evenimentului. Ea s-a arătat interesată în special de noutăţile promise la acest târg de companiile englezeşti de cristale, ceramică şi argintărie.

Nu mai puţin important este accentul pus pe ecologie, dezvoltându-se a doua ediţie a Ghidului de stil echitabil, urmare a interesului crescut al consumatorilor către produse sustenabile – ecologice, corecte şi care  acoperă o nevoie socială. De altfel, leitmotivul expoziţiei din acest an este: “A păstra şi a dezvolta”.

Una dintre cele mai importante atracţii va fi, fără îndoială, show-ul  tendinţelor de interior identificate de Style Bureau bora.herke.palmisano pentru anul 2017 şi care vor fi prezentate în zona GALERIA. De data aceasta, au fost realizate scenarii tematice pe baza  selecţiei  celor mai reprezentative produse  expuse la târg  care au acoperit întregul spectru al  ariilor deja celebre ale târgului: LIVING, GIVING şi DINING. În concepţia designerilor, acestea definesc patru tendinţe majore: structuri delicate, materiale tradiţionale, modele contradictorii şi forme interesante.

Făcând turul metropolelor designului şi având la bază o experienţă de mulţi ani, specialiştii de la Stilbüro bora.herke.palmisano filtrează dezvoltările esenţiale şi aduc ultimele tendinţe în domeniu direct la expoziţia Galleria din cadrul târgului Ambiente.

Tendinţele sezoanelor viitoare se îndreaptă către un design caracterizat prin autenticitate, claritate, modele şi texturi inovatoare şi surprinzătoare. De asemenea, utilizarea sustenabilă a materialelor se bucură de un interes din ce în ce mai mare.

Structuri delicate, Natura este sursa de inspiraţie principală pentru texturi şi structur iar procedeele inovatoare contribuie la obţinerea unor suprafeţe rafinate şi confortabile, care invită la atingere, creează plăceri senzuale şi transmit emoţii. Texturile şi structurile elaborate translatează fenomenele naturale şi se materializează în diferite formule de design spectaculos, care taie pur şi simplu răsuflarea. Dintre ele, amintim: suprafeţele 3D printing sau cele tratate şi sintetizate cu laser, suprafeţele gen cristale de gheaţă, pânză de apă, dune de nisip, etc.
 

Materiale tradiţionale. Obiectele hand-made au o calitate artistică autentică. Valoarea este ataşată designului, iar prelucrarea îngrijită a materialelor originale păstrează intacte tradiţiile. Şarmul special al iregularităţilor şi imperfecţiunilor, paleta de culori ce variază de la nuanţe de lemn la tonuri specifice fructelor de pădure, materialele folosite, precum argila, smalţul, fonta şi ţesăturile, caracterizează această tendinţă care preia rolul principal în casele noastre.

Modele învălmăşite. Tendinţa este marcată de inventivitate, comic şi nostalgie. Elemente diferite sunt îmbinate într-un tot unitar în stil patchwork, care balansează între geometric şi figurativ, excentic şi naiv, vintage şi home-made. Tonurile vesele prevalează, în timp ce jucăriile reprezintă accente simpatice.

Forme interesante. Un design de interior plin de caracter şi claritate defineşte eleganţa clasic-modernă, cu siluete puternice. Formele sculpturale, monolitice, foarte concise şi încrezătoare stau în centrul acestei tendinţe. Materialele compacte, varietatee de esenţe de lemn în culori închise, pielea, marmura, metalele în combinaţii frapante îmbogăţesc suprafeţele cu încrustaţii, motive de diamant şi modele geometrice.
 

Cele mai citite

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă