5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialBaia de la mansardă

Baia de la mansardă

Ideea de a instala o baie la mansardă pare mai puţin obişnuită. În cazul pe care-l vom prezenta în cele ce urmează, aceasta este în perfectă consonanţă cu proiectul de amenajare al spaţiului mansardei în care mai figurează şi două dormitoare. 

 

Chiar dacă în locuinţă mai există o baie prevăzută cu toate dotările necesare, proprietarii au dorit construirea unei băi şi în zona de noapte mansardată. Proiectul a fost uşor de realizat, fără a ridica probleme speciale, datorită spaţiului mare al mansardei. În final s-a obţinut o amenajare spectaculoasă la care şi-au dat concursul atât finisajele de gresie şi faianţă în jocuri vesele de culoare, cât şi piesele specifice prezente aici: cabina de duş, chiuveta etc.

Spaţiul băii de la mansardă a fost compartimentat, ca toate celelalte încăperi de aici, cu ajutorul plăcilor de gips-carton. Spre deosebire de celelalte camere însă, aici au fost folosite plăci verzi, rezistente la umezeală. Peretele comun cu dormitorul copilului a fost foarte bine izolat, în interiorul lui introducându-se două straturi de vată minerală de sticlă. În zona de montaj a chiuvetei, structura metalică a peretelui a fost ranforsată cu scânduri din lemn.

Baia prezintă, ca şi întregul spaţiu al mansardei, încălzire prin pardoseală. Întregul sistem a necesitat lucrări specifice care au presupus montarea unui pat din polistiren de 5 cm grosime şi turnarea unei şape speciale care a acoperit conductele. S-a optat, totuşi, şi pentru montarea suplimentară a unui radiator tip spalier care are şi rolul de a încălzi prosoapele astfel încât ieşirea din duş să fie cât mai plăcută.

Pentru WC a fost ales un rezervor de apă care s-a montat îngropat în peretele de gips-carton, la exterior obervându-se doar butonul de acţionare. În centrul sălii de baie a fost construită o banchetă. Pentru ca utilizarea ei să nu genereze disconfort, prin interior au fost trase conductele încălzirii prin pardoseală.

Iluminatul natural al băii de la mansardă este asigurat de cele două ferestre, una specială pentru zonele mansardate, montată în şarpanta acoperişului, iar cealaltă montată în zona duşului. Proprietarii au dorit ca zona de îmbăiere să fie amenajată lângă fereastră pentru ca să se bucure de peisajul montan chiar şi când se află sub duş.

Pereţii au fost finisaţi cu faianţă în plăci de 20×20 cm printre care au fost inserate plăci decorative de dimensiuni mai mici, de culoare verde sau cu model. Pentru a se crea un spaţiu de depozitare adecvat, s-a construit o nişă de dimensiuni mari, placată cu faianţă de culoare verde, iluminată cu un spot şi în care au fost montate rafturi din sticlă asimetrice, pe un sistem din cabluri de oţel. Cabina de duş are pereţi din sticlă securizată transparentă iar cădiţa este placată la exterior cu un brâu de listeluri cu model, în diverse culori. Aceeaşi temă decorativă s-a reluat şi la rama oglinzii, din plăcuţe de ceramică.  

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Blue Air, aflată în faliment, va încasa aproximativ 2 milioane de dolari în urma câștigării unui proces

Administratorii Blue Air, companie românească de transport aviatic aflată în faliment, au obținut o victorie neașteptată într-un proces cu Transair, compania aviatică din Senegal. O...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă