Şapte noi decani au fost aleşi de către membrii unei comisii de examinare, care îl include pe noul rector al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN), profesorul Aurel Vlaicu, precum şi pe cei şapte noi prorectori. Marţi urmează să fie desemnaţi ceilalţi şase decani ai facultăţilor universităţii clujene. „Universitatea Tehnică Cluj-Napoca are 13 facultăţi, Nouă dintre ele funcţionează în centrul universitar Cluj, iar patru în centrul universitar Baia Mare”, au spus reprezentanţii universităţii ardelene.
Cine sunt noii decani
Primul decan validat a fost prof. dr. ing. Daniela Popescu pentru Facultatea Construcţii de Maşini, iar al doilea a fost prof. dr. ing. Ioan Vida-Simiti pentru Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului. Cel de-al treilea validat a fost prof. dr. ing. Dan-Silviu Mândru pentru Facultatea de Mecanică, iar pe a patra poziţia a fost prof. dr. ing. Nicolae-Stelian Ungureanu pentru Facultatea de Inginerie din cadrul Centrului Universitar Nord Baia-Mare. Cel de-al cincilea decan validat a fost prof. dr. Gheorghe Glodeanu pentru Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, cel de-al şaselea prof. dr. ing. Vasile Oros pentru Facultatea de Resurse Minerale şi Mediu din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, iar cel de-al şaptelea a fost conf. dr. mat. Petrică-Claudiu Pop-Sitar pentru Facultatea de Ştiinţe din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare.