Este profesor emerit în fizică teoretică la Universitatea din Chicago. În Statele Unite, este o somitate. În România însă, ţara lui de origine, numele lui este cunoscut doar în cercurile restrânse ale lumii academice.
Peter Freund, unul din părinţii teoriei stringurilor şi al teoriilor supersimetriei şi supergravitaţiei, a povestit, pentru România liberă, despre cum a scăpat de regimul mareşalului Antonescu, despre plecarea din ţară la sfârşitul anilor ’50 şi despre tendinţele în fizica mondială.
„Fac fizică, visez şi scriu englezeşte”
Profesorul Freund a plecat din România în urmă cu o jumătate de veac şi, deşi Timişoara rămâne o parte a sufletului său, el este acum american. „Trăiesc în SUA de 50 de ani! Mă simt american. Fac fizică, scriu şi visez pe englezeşte. Am familie americană, nevastă, două fiice şi cinci nepoţi, toţi americani, get-beget”, îşi începe Peter Freund povestea.
A plecat din ţară în 1959, cu inima strânsă, pentru că fusese arestat în urmă cu trei ani, la o demonstraţie anti-sovietică. Totuşi, Peter Freund spune despre sine că era „un disident în suflet”.
În 1956, a fost arestat de Securitate, când protesta alături de alţi studenţi împotriva Uniunii Sovietice. Alături de alţi tineri, a stat închis trei zile, ameninţat cu moartea şi eliberat numai după ce a semnat un proces-verbal că… n-a fost închis niciodată.
„Pentru mine, marele eveniment al acelei epoci, eveniment care m-a atins personal, a fost demonstraţia studenţească de la Timişoara, în noiembrie 1956, când am fost arestat şi apoi deţinut la Becicherecul Mic. Înainte de a fi transportat la Becicherec, camionul în care mă găseam, cu alte vreo două din şirul lung de camioane, au fost redirectionate spre cazarma din Cetate. Acolo am fost aliniaţi în faţa zidului, au apărut tancuri cu mitralierele dirijate spre noi şi era clar că ne vor mitralia. Veneau ordine noi la fiecare două minute, acum mitralierele ne luau în vizor, acum se dirijau aiurea.
Dar adrenalina curgea în fluvii în corpurile noastre şi ţipam tot felul de lozinci: „Afară cu ruşii”, „Vrem libertate”… această scenă o cunoşteam toţi din filme, din opere, n-aveam nevoie de regizor: ‘N-ai timp să simţi că mori…’.
Ne-au reîncărcat în camioane şi ne-au dus la Becicherec, de unde am fost eliberaţi după trei zile şi o mică formalitate: a trebuit să semnăm un certificat că n-am fost arestaţi deloc. Ei ştiau că am fost arestaţi, noi ştiam că am fost arestaţi, dar, dacă acesta era preţul libertăţii, ei bine, aşa să fie. Spre deosebire de Doinaş şi Streinu, eu pe atunci încă nu auzisem de George Orwell. Se pare însă că Dej l-a studiat, aplica cu mare virtuozitate tot ce era necesar pentru a crea o atmosferă orwelliană.
După întoarcerea acasă, am aflat că Voice of America a anunţat că răscoala ungurilor a declanşat o răscoală şi în România. Regimul Dej a dezminţit imediat această „calomnie imperialistă” şi, ca dovadă, a prezentat semnăturile celor ne-arestaţi!”, consemnează Freund, în cartea scrisă în colaborare cu prietenul său, scriitorul Radu Ciobanu, „Dialog peste Atlantic”.
Trei ani mai târziu, în 1959, reuşeşte să plece din ţară spre Israel, prin programul de emigraţie pentru reunificarea familiilor. Totuşi, nu ajunge în Israel, ci în Austria, la Viena, unde îşi face doctoratul în fizică. La începutul anilor ’60, primeşte cetăţenie austriacă şi abia în 1992 îşi ia cetăţenia americană, deşi trăia de câţiva zeci de ani în SUA. Motivul a fost candidatura lui Kurt Waldheim (cunoscut pentru trecutul său nazist) pentru preşedinţia Austriei. „A doua zi după anunţul domnului Waldheim am depus cererea pentru cetăţenia americană. Câteva săptămâni mai târziu, sub presiunea politică imensă, domnul Waldheim şi-a retras candidatura şi, cum mi-a spus în glumă fizicianul Ed Witten de la Princeton, «Waldheim nu vrea să fie preşedinte al unei ţări în care tu nu mai eşti cetăţean»”, îşi aminteşte fizicianul.
Profesorul s-a născut în 1936, în Timişoara. Singura amintire dramatică pe care o mai păstrează din timpul războiului se leagă de intrarea armatei germane în oraş, pentru un pogrom „de adio”. El îşi aminteşte călătoria împreună cu tatăl său până la Lugoj, într-un vagon de animale şi bombardamentul din Lugoj, când a fost distrusă o parte din strada pe care locuia bunica lui.
„Armata Roşie se apropia de Timişoara şi se răspândise zvonul că nemţii în fugă vor veni prin oraş pentru un ultim pogrom de adio, ca un fel de relaxare de la stresul fugii. Părinţii mei se refugiaseră la bunica mea de la Lugoj, dar pe mine m-au lăsat la Timişoara, căci eram răcit. M-au lăsat cu un vecin neamţ, D-l Daniel, un om de caracter, foarte cumsecade. El va spune nemţilor că eu sunt fiul său, şi aşa voi supravieţui. La Lugoj, bunica l-a dat afară pe tata:«Tu nu vii la mine pentru adăpost lăsându-ţi în acelaşi timp fiul în pericol, la Timişoara. Fără Peter, nu eşti binevenit în casa mea.» Tata s-a întors la Timişoara şi ruşii erau deja în oraş. Gara mare fusese bombardată şi aşa puteam călători la Lugoj numai de la gara din Freidorf, o suburbie a Timişorii, în care s-a născut Johnny Weissmuller, marele Tarzan al filmelor de la Hollywood. După un marş cam forţat de vreo două ore, am ajuns la Freidorf şi am prins locuri într-un vagon de animale, de astă-dată plin de refugiaţi, într-un tren care a pornit la miezul nopţii şi a luat şase ore pentru cei 60 de kilometri până la Lugoj. Bunica a fost foarte fericită să mă vadă şi ne-a dat un mic dejun, şi tocmai când am terminat să mâncăm, a sunat alarma pentru cel mai mare bombardament al Lugojului din tot războiul. După bombardament au rămas numai două clădiri pe toată strada bunicii, clădirea bunicii şi cea de vizavi de ea. Deci situaţia de la Lugoj era mult mai periculoasă decât cea din Timişoara, de unde am fugit. În război, norocul contează mai mult decât logica”, concluzionează Peter Freund.
Despre umorul american şi moartea lui Kennedy
După ce şi-a obţinut doctoratul, a ajuns şef de lucrări la Universitatea din Geneva, apoi, pe baza lucrărilor scrise în Viena şi Geneva, este invitat de Robert Oppenheimer la Institute for Advanced Studies.
„Citesc scrisoarea şi sunt într-o dispoziţie foarte bună, când un coleg american, care voia să mă obişnuiască cu simţul umorului la americani, prin tot felul de bancuri pe care el le considera bune, intră în biroul meu cu faţa tristă şi mă anunţă că a fost împuşcat preşedintele. Eu, furios, îi răspund: «Am avut destul parte de bancurile tale; asta este culmea, lasă-mă în pace.»
Sună telefonul şi nevasta mea, plângând, mă anunţă că Kennedy a fost asasinat. E o zi pe care n-am s-o uit niciodată”, explică Peter Freund.
Cum se transformă teoremele în literatură
Ca mulţi mari oameni de ştiinţă, fizicianul de origine română scrie literatură. Aşa cum explică el, fizica şi literatura au în comun firul narativ, povestea pe care fiecare dintre cele două domenii o spune.
„Există două fire narative puternice, atât în fizica teoretică, cât şi în matematică. A înţelege un fenomen fizic sau o teroemă matematică înseamnă că acestea se pot reduce la o ‘naraţie’ asemănătoare cu o scurtă povestire. De exemplu, demonstraţia unei teoreme începe cu introducerea unor noţiuni matematice cu anumite proprietăţi. Acestea sunt ‘personajele’ povestirii. Într-o povestire, aceste personaje trec prin nişte peripeţii, şi, la urmă, ies schimbate. În lucrarea ştiinţifică, acestor peripeţii le corespund ecuaţiile şi argumentele logice, care, la urmă, ies schimbate şi le înţelegem mult mai adânc”, explică Freund.
În România, cultura va înflori
Despre România, Peter Freund susţine că este pe drumul de reintegrare în civilizaţia europeană şi euro-americană şi că va trece, la un moment dat, printr-o „epocă de mare dezvoltare cultural”.
„Este membră UE şi membră NATO. Dar, din punct de vedere economic, stagnează, mai ales din cauza crizei mondiale. Mai târziu sau mai devreme, va veni o epocă de mare dezvoltare economic, şi sunt convins că o asemenea epocă va veni. Atunci, infrastructura va exista şi cultura va înflori. Când va veni o asemenea perioadă, nu ştiu, dar sunt convis că va veni”, punctează fizicianul.
Profesorul emerit îi sfătuieşte pe tinerii cercetători români să plece din ţară şi să se integreze în comunitatea mondială a fizicienilor. „Atunci, la un moment dat, după ce au avut o contribuţie ştiinţifică, unii din aceşti fizicieni vor simţi un acut dor de ţară, vor reveni în ţară şi vor fonda un centru de fizică de calibru mondial în Româna. Am văzut fenomene asemănătoare în Spania, după Franco, în Grecia, după dictatura coleneilor şi în Coreea de Sud. O astfel de dezvoltare durează, poate, zeci de ani, dar, în cele din urmă, este cursul natural. Durează, dar se merită”, explică Peter Freund.
Fizicianul mai spune că printre cei mai talentanţi fizicieni pe care îi are România în momentul de faţă se numără Iosif Bena, Monica Guica, Horaţiu Năstase, Radu Roiban, Corneliu Sochichiu sau Radu Tătar.
L-am întrebat pe profesorul Freund care este trendul mondial în fizică în momentul de faţă. Modelul standard, spune el, „explică fenomenele observate la energiile accesibile oamenilor în ziua de azi. Lipseşte aşa-numitul boson Higgs. Dar acest model standard nu este frumos- da, există o noţiune de frumuseţe şi în fizică, aşa cum există în artă- şi avem idei foarte interesante despre modul în care am putea ajunge la o imagine mai simplă şi mai frumoasă a legilor naturii. Aceste idei unifică noţiunile de forţă şi materie, prin minunatul principiu al supersimetriei. Spre norocul nostru, câteva din aceste idei se pot verifica în curând la acceleratorul de particule imens LHC de la Geneva„, conchide Peter Freund.
