3.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialCEDO condamnă România pentru condiţiile din penitenciare

CEDO condamnă România pentru condiţiile din penitenciare

Condiţiile de detenţie din penitenciarele româneşti sunt departe de normele europene. Aşa s-a ajuns ca statul să fie condamnat de CEDO, în ultimul an, în 57 de cazuri după ce deţinuţii au reclamat acest lucru. Ţara noastră trebuie să plătească acum 600.000 de euro despăgubiri. Chiar dacă organismele europene sunt cu ochii pe statul român, reformarea sistemului penitenciar se face în ritm de melc, scrie realitatea.net

Normele europene impun penitenciarelor să ofere fiecărui deţinut între 4 şi 6 metri pătraţi de spaţiu, în funcţie de regimul de detenţie. În România, însă, într-o celulă care nu depăşeşte suprafaţa unei garsoniere, ajung să se înghesuie între 15-20 de deţinuţi.

Anul trecut şi în primul trimestru al acestui an instanţa europeană a condamnat statul român în 57 de cazuri referitoare la încălcarea drepturilor deţinuţior. Astfel, România a fost obligată să plătească aproape 600.000 de euro despăgubiri.

Printre cei care au reclamat la CEDO condiţiile de după gratii se numără şi primarul Clujului Sorin Apostu.

Cele mai citite

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...

Elena Lasconi consideră că anularea turului I al alegerilor prezidenţiale ar fi o încălcare gravă a democrației

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă