2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialEfectul Rashomon: Un spectacol care fascinează

Efectul Rashomon: Un spectacol care fascinează

Compania de teatru Giuvlipen ne invită pe 23 și 24 februarie la Macaz Bar Teatru Coop., la premiera spectacolului “Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs. 

​Spectacolul urmăreşte povestea unei fete rome de 17 ani din Harghita, care este găsită spânzurată în şura casei părinteşti. Povestea Szomnei nu poate fi descifrată nici de către cei din comunitate, nici de oamenii legii, deşi fiecare are o explicaţie despre moartea fetei. De ce acest gest de la o fată care, în ochii tuturor, părea fericită? Mai mult de atât, Szomna era foarte religioasă, gestul său contrazicând credinţele care au ghidat-o, până în acest punct, pe parcursul vieţii. A lăsat un mesaj pe perete înainte să moară. Care este semnificaţia acestuia? Declaraţiile celor care au cunoscut-o par toate adevărate dar se contrazic între ele, rămânându-ne numai cuvintele primului martor: "nu pricep”. Toată lumea pledează "nevinovat", deşi toţi trăiesc cu sentimentul vinovăţiei. 

Mesajul Szomnei Grancsa

Inspiraţi din povestirile lui Ryunosuke Akutagawa (În Crâng şi Roshomon) şi de informaţiile care au apărut în presă despre acest caz de sinucidere, Giuvlipen construieşte pas cu pas povestea celei care a fost Szomna Grancsa într-un spectacol care foloseşte ”efectul Rashomon” pentru a descrie circumstanţele în care acelaşi eveniment dă naştere unor intepretări contradictorii din partea celor care au cunoscut-o.

" Într-o perioada de protest politic am lucrat la un spectacol despre cea mai radicală formă a sa: sinuciderea-protest. Szomna Grancsa a lăsat un mesaj, a plănuit momentul, cauza ei a fost una colectivă şi a dat peste cap o lume întreagă prin tacticile pe care le avea la îndemână pentru un efect maxim. Protestul ei pentru accesul la educaţie al absolut tuturor, mai ales al celor mai săraci sau al celor respinşi pentru identitatea lor percepută social în termeni negativi, a fost un ultimatum: Szomna nu a fost dispusă să negocieze. Ea a plătit costurile pentru un bun public, de care pot beneficia doar ceilalţi. Sinuciderea ei a fost o limită supremă, ştiind că nu va obţine nici un beneficiu personal prin protestul ei.

Feminism în limba romani

Această citire a gestului său este doar o interpretare, o altă mărturie ca a celorlalte personaje din spectacol, o interpretare adevărată şi falsă, înflorată şi cu o agendă personală.”, spune Mihai Lukacs, regizor.

Giuvlipen (feminism în limba Romani) este un grup de teatru feminist cu şi despre femei rome, care şi-a propus să contribuie la consolidarea statutului femeilor rome în comunităţile în care acestea trăiesc.  Creează spectacole de teatru inspirate din vieţile femeilor rome în care arată dificultăţile cu care acestea se confruntă atunci când se împart între comunităţi tradiţionale patriarhale şi comunitatea românească dominantă. Din distribuție fac parte Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan și Ziţa Moldovan. 

Macaz Bar Teatru Coop, 23 și 24 februarie.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Liverpool-Real Madrid 2-0/Juventus-Aston Villa 0-0

Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă