La început, a fost un singur antreprenor străin dezamăgit. În decembrie, investitorul israelian Arnold Kohavi, a cărui firmă fusese atrasă în Chile de un program guvernamental care urmărea să promoveze start-up-urile (înfiinţarea de noi companii), a anunţat că pleacă. „O mână de familii au pus monopol pe ţară. Mai rău, acestor familii nu le pasă decât de banii lor. Nu ar fi nevoie să facă asta: aici, resursele naturale sunt un dezavantaj, pentru că bogaţii nu au nevoie să muncească”, a declarat Kohavi pentru o revistă online.
Deşi interviul a stârnit o oarecare rumoare în comunitatea antreprenorilor, ziarele establishment-ului au sărit repede să califice remarcele lui Kohavi drept „strugurii acri”. Dar Kohavi nu era singur. La o lună distanţă, antreprenorul argentinian Martin Varsavski, un fel de guru în lumea tehnologiei, a spus despre Chile: „Tendinţa este de a copia modelele vechi, în loc să se creeze noi modele. Antreprenoriatul se leagă de nonconformism, iar chilienilor le lipseşte asta. Este o societate restrânsă de oameni care se ruşinează că se simt diferiţi”.
Au Kohavi şi Varsavski dreptate? Eu aşa cred. Iar ceea ce spun ei nu este valabil numai în Chile, ci se aplică în cea mai mare parte a Americii Latine. Provocarea regiunii este să-şi transforme bogăţia dată de resursele naturale într-o bogăţie inepuizabilă pe termen lung, pentru că este în permanenţă îmbogăţită de creativitatea oamenilor. În ultimii ani, s-a înregistrat un boom al combustibililor. Ţările bogate în resurse din America de Sud s-au descurcat bine – chiar şi când, cum a fost cazul Argentinei, au avut politici prost ghidate. Ţările sărace în resurse, din America Centrală şi zona Caraibilor, au stagnat.
Însă, cu excepţia crucială a Mexicului, compoziţia exporturilor din America Latină nu s-a schimbat prea mult în ultimii 25 de ani. Asta, spre deosebire de Singapore şi Irlanda, ale căror exporturi nu mai seamănă deloc cu cele din 1985.
Într-o serie de cercetări recente, Ricardo Hausmann, de la Harvard, a arătat că, pe măsură ce ţările devin mai bogate, economiile lor se diversifică: îşi lărgesc capacităţile de producţie şi fabrică noi lucruri, fără să renunţe la activităţile lor de până atunci. Cu cât acumulează mai multe deprinderi, cu atât pot să realizeze mai multe în viitor. Haussman arată că o economie diversificată este un indicator puternic al creşterilor viitoare, ceea ce înseamnă că Asia va evolua mult mai mult decât America Latină în deceniile următoare.
Ca să înţelegem slăbiciunile Americii Latine, trebuie să ne întoarcem la Kohavi şi la Varsavski. Abundenţa resurselor este parţial responsabilă de situaţia din zonă. De ce să-ţi asumi riscuri şi să inovezi, dacă nu eşti forţat? Din poziţia de ministru de Finanţe al Republicii Chile, între 2006 şi 2010, am discutat cu oameni de afaceri locali de zeci de ori şi am primit nenumărate întrebări (unele cel puţin neprietenoase) despre politica taxelor şi regularizarea pieţei muncii. Nu-mi amintesc nici măcar o întrebare legată de stimulente materiale pentru inovaţii sau pentru adaptări tehnologice.
Acesta nu este răspunsul economic optim la comoditatea abundenţei. Chile este destul de bine înzestrată cu resurse naturale, dar nu chiar aşa de bine. Canada, Norvegia, Australia şi Noua Zeelandă au exporturi mult mai mari decât Chile. Totuşi, asta nu a împiedicat cele patru ţări să-şi diversifice economiile şi să-şi dezvolte capacitatea de a produce bunuri complexe.
Mai este şi lipsa competiţiei. Inovatorii din ţările latine se confruntă, adeseori, cu preţuri ridicate în domenii-cheie, precum energia sau accesul la Internet, care sunt controlate de firme locale care poate nu deţin monopolul, dar se poartă ca atare.
Mexicul este cel mai bun exemplu de ţară care încearcă să schimbe lucrurile, dar nu este singurul exemplu din această regiune. Politicile agresive pro-competiţie, la care rezistă grupurile puternice de afaceri, sunt la ordinea zilei. În ultimii ani, Chile a făcut câţiva paşi promiţători în această direcţie. Este nevoie de şi mai mulţi.
În cele din urmă, este vorba de persistenţa unei culturi care împiedică inovaţiile. O firmă care a fost înfiinţată de doi copii deştepţi, cu bani puţini, este visul american care nu circulă prea bine în zonă, mai ales când se îndreaptă spre sud.
Cât de bun ai face planul pentru a lansa o companie, este aproape imposibil să faci rost de finanţare dacă nu cunoşti pe cine trebuie sau dacă nu ai mers la şcoala care trebuie. Bogota, Buenos Aires, Lima şi Santiago au incubatoarele şi grupurile lor, unde se creează conexiuni. Dar prea adesea acestea seamănă cu o reuniune a absolvenţilor unei universităţi cu pretenţii, în loc să fie o întâlnire a celor care au pornit de la zero.
Iar dacă afacerea lor dă greş, tinerii antreprenori nu-şi împărtăşesc povestea cu mândrie, la vreo petrecere, cum ar fi făcut-o dacă ar fi participat la vreo întâlnire în Palo Alto, Helsinki sau Tel Aviv. În America Latină, falimentul şi frauda sunt mult prea strâns legate în minţile celor mai mulţi oameni.
Marea întrebare este cât de repede poate să se schimbe o cultură atât de neinovatoare. Cei optimişti arată că, la un moment dat, cultura asiatică a fost privită ca reticentă la inovaţie şi creştere economică. Această perspectivă este acum istorie. Kohavi şi Varsavski nu sunt singurii care speră la o astfel de turnură şi în America Latină.
Andres Velasco este fost ministru de Finanţe al Republicii Chile şi ocupă funcţia de visiting profesor la Universitatea Columbia, în anul universitar 2011-2012.
Copyright: Project Syndicate, 2012.
www.project-syndicate.org
