Vicepreşedintele PSD Dan Nica, liderul PSD Galaţi, a organizat ieri o conferinţă de presă în care i-a luat apărarea candidatului USL (PSD) la preşedinţia CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, acuzat de denunţarea la Securitate a mai multor medici care erau ostili regimului Ceauşescu.
De la bun început, Dan Nica a adoptat atitudinea „tradiţională” a politicienilor români, în locul unui răspuns clar şi concis la acuzaţiile aduse candidatului PSD, susţinând că „s-au dat bani ca dl Bacalbaşa să fie murdărit”. Este o acuzaţie adresată în special jurnaliştilor şi instituţiilor media. Jurnaliştii au fost ameninţaţi că vor fi acţionaţi în instanţă de Bacalbaşa şi că vor pierde, „unul o casă, altul o maşină”.
Redactorul şef al ziarului „Acţiunea”, Cezar Amariei, a fost surprins să afle o noutate de la vicepreşedintele PSD: „astăzi ai primit o citaţie”, i-a spus Dan Nica. Amariei a aflat că ar fi vorba de un proces intentat de Bacalbaşa. Întrebat de unde ştie când ajunge o citaţie la o anumită adresă, Nica a refuzat să răspundă. El a mai spus că a studiat o copie a dosarului la Securitate în care e implicat Bacalbaşa şi după ce vor mai fi adunate şi alte date va fi prezentat un răspuns documentat al PSD.
Nica a prezentat ca pe un trofeu adeverinţa de necolaborare cu Securitatea, pe care Bacalbaşa a primit-o în 2008. Dan Nica a căzut în propria capcană, pentru că a fost întrebat cum se face că alt membru al PSD Galaţi, deputatul Florin Pâslaru, a primit o astfel de adeverinţă de la CNSAS tot în 2008, dar în 2009 a fost deconspirat de CNSAS că a făcut poliţie politică. Nica a rămas fără răspuns la întrebarea de ce Pâslaru beneficiază şi astăzi de sprijinul politic al PSD. La sugestia „României libere”, Dan Nica a promis că îi va cere lui Nicolae Bacalbaşa să solicite o nouă adeverinţă de la CNSAS.