14.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Rovinieta, disponibilă şi prin SMS

Rovinieta, disponibilă şi prin SMS

Firma de stat va derula o a doua fază, „de extindere la nivel naţional” a sistemului de plată electronică a rovinietelor.

 

Deşi docu­men­taţia iniţială a licitaţiei câşti­gate acum doi ani de firmele UTI/Novensys prevedea punerea la punct a unui sistem de plată electronică a rovinietei prin SMS, dar şi prin dispozitive de tip PDA, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR) a iniţiat zilele trecute o nouă licitaţie, cu o valoare estimativă de 8,9 milioane euro, destinată procurării rovinietei prin mesaje-text trimise de pe telefoanele mobile.

Noul contract ar putea atinge suma de 39,23 milioane lei, fără TVA, (aproximativ 8,9 milioane euro) şi va fi destinat extinderii la nivel naţional a sistemului informatic de emitere şi control a rovinietei, care va putea fi procurată şi prin SMS.

Procesul de extindere reprezintă cea de-a doua etapă a dezvoltării sistemului informatic de emitere, gestiune şi control a rovinietei, susţine compania în documentaţia de licitaţie.

Prima etapă, desfăşurată în 2010

Prima etapă, care a costat aproximativ 8 milioane de euro, s-a desfăşurat în perioada 2010-2011 şi a vizat realizarea unui nivel minim funcţional al sistemului, prin introducerea componentelor principale şi instalarea sistemului de monitorizare şi control compus din 10 puncte fixe şi 14 puncte mobile de control automat.

Cea de-a doua etapă vizează extinderea sistemului la nivel naţional, prin completarea necesarului de puncte de control automat, suplimentarea infrastructurii hardware şi software, introducerea unor noi module funcţionale pentru sistemul informatic şi amenajarea, precum şi dotarea unui nou centru de date pentru a asigura funcţionarea sistemului în caz de dezastru.

CNADNR va organiza o licitaţie pentru extinderea sistemului şi aşteaptă ofertele firmelor interesate până la 30 mai, dată la care acestea vor fi deschise. În alegerea ofertei câştigătoare, preţul va avea o pondere de 50%, iar oferta tehnică 50%.

Contractul va avea o durată de nouă luni şi va fi finanţat cu fonduri de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale CNADNR.

Rovinieta electronică a fost introdusă în octombrie 2010 în urma unui contract de 35,96 milioane de lei (8,2 milioane de euro), fără TVA, atribuit consorţiului Novensys Corporation/UTI Systems, care a dezvoltat prima etapă a proiectului.

Atribuirea contractului la acel moment a fost contestată de ceilalţi participanţi la licitaţie care au acuzat că documentaţia a fost întocmită cu dedicaţie pentru UTI.                   

CNADNR a realizat anul trecut venituri din vânzarea rovinietei de 821,57 milioane lei (188 milioane de euro). 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Capcane digitale: Falsificatori de pagini web care dau asistență juridică

Rețeaua înșelătoriilor online promite asistență juridică falsă pentru recuperarea fondurilor pierdute în investiții Poliția Română avertizează asupra unor noi modalități de înșelăciune în mediul online....

Revoluția subterană a lui Nicușor Dan „îngroapă” 45 de km de conducte noi

Primarul Capitalei a reamintit că anul trecut au fost reabilitate țevi pe o lungime de 50 de km Într-o postare pe Facebook, primarul Nicușor...

Aproximativ 28.000 de locuințe nu sunt alimentate cu energie electrică

Aproape 28.000 de locuințe nu erau alimentate cu energie electrică luni dimineaţa, în urma incidentelor apărute în timpul nopţii pe reţelele de medie şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă