17.8 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialLuptă politică pentru Ardeal

Luptă politică pentru Ardeal

PDL încearcă să menţină avantajul, deşi candidaţii au dosare.

În urmă cu patru ani de zile, PDL era partidul care câştiga alegerile în Ardeal şi Banat. „Lupii tineri”, cum erau numiţi tinerii democrat-liberali au fost cei în care Traian Băsescu şi-a pus mari speranţe, erau: Apostu, Falcă, Ostaficic, Frunzăverde. După patru ani de zile de guvernare, strategii „portocalii” au constatat că aceştia sunt cei care trag partidul în jos: procese, acuze de mită, dezertări. Nimeni nu ştie dacă preşedintele partidului, Emil Boc va reuşi să găsească oameni noi care să aducă din nou partidul la guvernare sau va privi neputincios cum USL va câştiga Ardealul.

 

Frunzăverde, lovitură mortală în Caraş-Severin

Lovitura cea mai mare a primit-o PDL chiar de la prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Frunzăverde. Acesta a renunţat la postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi împreună cu 38 de primari, a plecat la USL. Emil Boc a încercat să minimalizeze dezertarea, dar lovitura a fost mare pentru PDL, care nu va mai reuşi într-un timp relativ scurt să se impună în Caraş-Severin. Boc a reuşit să numească un preşedinte interimar la Caraş-Severin, care a cerut şi schimbarea prefectului. În urmă cu o săptămână, Guvernul a numit un alt prefect în judeţul bănăţean. Refacerea organizaţiei înainte de alegeri este aproape imposibilă, iar câştigarea alegerilor de către PDL, în acest judeţ rămâne doar un vis frumos a lui Emil Boc.

Candidatul de la Timiş, Constantin Ostaficiuc, termen în instanţă abia la anul viitor

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, (PDL) este un alt candidat cu probleme. Agenţia Naţională de Integritate a anunţat în urmă cu un an că a început o investigaţie în cazul lui Constantin Ostaficiuc, după ce a constatat că acesta se află în conflict de interese. Ancheta a vizat mai multe contracte ale firmei Ornella Design SRL, unde soţia preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Lucia Valentina Ostaficiuc, deţine 50 la sută din acţiuni şi funcţia de administrator, iar Diana Ornella Andreescu, fiica lui Ostaficiuc, deţine 25 la sută din acţiuni. Constantin Ostaficiuc a atacat decizia Agenţiei Naţionale de Integritate în instanţă, la Curtea de Apel Timişoara. În faţa unei sentinţe defavorabile, Ostaficiuc a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acum, stă liniştit: termenul de judecată este 5 aprilie 2013, deci poate candida liniştit.

Aradul, între procesul candidatului Falcă şi furtul startului campaniei electorale

Nici la Arad problemele PDL nu sunt altele. Candidatul la Primăria Aradului, Gheorghe Falcă este trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, iar procesul este tergiversat din anul 2007 şi nici nu pare a ajunge la o sentinţă prea curând.

În timp ce arădenii strâng cureaua şi plătesc printre cele mai mari taxe şi impozite locale din România, gigacaloria nu mai este subvenţionată, iar Aradul se dezvoltă dar pe bani mulţi şi împrumuturi: fântână muzicală adusă din China, sute de mii de lei pentru tobogane, milioane de lei pentru întreţinerea spaţiilor verzi. USL a constatat că neregulile se ţin lanţ la PDL, nu numai în administraţie, ci şi pe plan politic:  la Arad, PDL a furat startul în campania electorală.

În oraşul Pecica, localitatea ex-ministrului Traian Igaş, au apărut afişe cu candidaţii PDL, ascunşi în spatele unei sigle mincinoase.

„Nu întâmplător, acest tip de afişaj apare la Pecica, oraşul care l-a dat ţării pe cel mai slab ministru de interne de după 1989, Constantin Traian Igaş. Putem vedea două aspecte extrem de grave, care caracterizează din plin partidul mincinos PDL. Primul aspect ţine de un afişaj electoral ilegal. Constatăm că acest partid care a furat tot ce se poate fura, fură acum şi startul campaniei electorale. Nu cred că oamenii au vrut, de Sfintele Sărbători de Paşte, să vadă figurile politicienilor PDL. Campania electorală începe în luna mai, nu în aprilie. Prin urmare, cerem instituţiilor abilitate să constate această ilegalitate şi să dispună înlăturarea afişelor. Al doilea aspect grav ţine de lipsa de moralitate a politicienilor care vor să ascundă sub o siglă necunoscută tot răul şi toate mizeriile pe care le-a făcut PDL. Sunt de acord cu faptul că toţi cei din PDL au toate motivele să le fie ruşine de sigla propriului partid”, a declarat Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

Greu de cucerit

La rândul lor, reprezentanţii PDL spun că îşi vor păstra principalele redute din regiune. Este vorba de Clujul lui Emil Boc şi Alin Tişe, de Alba Iulia lui Mircea Hava, de Târgu-Mureşului lui Dorin Florea, dar şi de Braşovul lui Liviu Scripcaru. Mai mult, o serie de aleşi locali ai USL au trecut la PDL. Cel mai important dintre ei este preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţârle, ales pe lista PNL. Astfel, dacă PDL a pierdut un judeţ în Banat, a câştigat în schimb unul în Transilvania.

Cele mai citite

Cultură de canabis descoperită într-o zonă împădurită de pe muntele Pietricica

Procurorii DIICOT au descoperit două culturi de canabis în județul Neamț, una amplasată într-o comună și cealaltă într-o zonă împădurită de pe muntele Pietricica....

Focar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Un focar de infecții a fost depistat la una dintre cele mai mari maternități din București, unde mai multe paciente susțin că au contractat...

Medic stomatolog condamnat la zece ani de închisoare pentru lipsire de libertate și agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelai

Un cutremur a zguduit lumea medicinei dentare după ce medicul Costin Iulian Berechet a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Berechet,...
Ultima oră
Pe aceeași temă