12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialColumbia: bodyguarzii lui Obama, prinşi la prostituate

Columbia: bodyguarzii lui Obama, prinşi la prostituate

Al şaselea summit al statelor americane, care a avut loc în oraşul columbian Cartagena şi la care au participat peste 30 de şefi de stat din America de Nord şi America Latină s-a încheiat cu un dublu fiasco pentru preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

Pe plan politic, refuzul lui Obama de a invita reprezentanţi ai Cubei la întâlnire a fost criticat dur de şefii de stat din America Latină – inclusiv preşedintele Columbiei, în mod normal un aliat apropiat al Statelor Unite; de asemenea, cererea Guatemalei de a legaliza consumul de droguri a fost primită cu iritare de o mare parte a celorlalte state – iar preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a plecat înainte de sfârşitul conferinţei, după ce Statele Unite şi Canada au refuzat adoptarea unei rezoluţii prin care să se ceară Marii Britanii să renunţe la suveranitatea asupra insulelor Falkland.

Însă certurile diplomatice au fost umbrite complet de un scandal în care au fost implicaţi 11 agenţi ai Secret Service, corpul de pază al lui Barack Obama, precum şi cinci membri ai forţelor armate americane.

Agenţii făceau parte din echipa venită înaintea summitului pentru a controla măsurile de securitate luate de forţele de ordine columbiene. Conform cotidianului Washington Post, americanii s-au cazat în hotelul de cinci stele El Caribe, iar joi noaptea, agenţii au urcat în camerele lor însoţiţi de mai multe prostituate – care, conform regulilor hotelului, trebuiau să părăsească clădirea cel târziu a doua zi, la şapte dimineaţa. Deoarece una dintre femei nu a respectat regulamentul, iar agentul în camera căreia se afla aceasta a refuzat să deschidă uşa administraţiei hotelului, a fost alertată poliţia; la sosirea acesteia, agentul şi prostituata se certau asupra sumei pe care i-o datora bărbatul (47 dolari). Presa a aflat rapid despre aventura americanilor, iar scandalul a fost o temă majoră şi în rândul politicienilor care au participat la summit. Publicaţia germană Der Spiegel în citează pe un diplomat sudamerican, care a declarat că „de fapt, vroiam să discut la micul dejun despre comerţ şi lupta împotriva drogurilor, dar ceilalţi delegaţi vroiau să vorbească numai despre povestea cu agenţi şi prostituate”.

Cele mai citite

Bursa de Valori București, în scădere cu aproape 3% pe fondul tensiunilor politice

Declinul pieței vine, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat public, printr-o postare pe Facebook, retragerea PSD de la negocierile pentru formarea...

Sergio Perez părăsește Red Bull! Liam Lawson, înlocuitorul mexicanului în sezonul viitor

După un sezon dezamăgitor, despărțirea dintre Red Bull și Sergio Perez a fost oficializată, iar echipa a confirmat că Liam Lawson va ocupa locul...

Cine l-a supărat pe Marcel Ciolacu și de ce a plecat de la masa negocierilor

Jurnaliștii l-au întrebat pe președintele PSD, care au fost sursele „jignirilor” care l-au determinat să anunțe retragerea subită a PSD de la masa negocierilor Anunțul...
Ultima oră
Pe aceeași temă