7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăCulturăCriticul literar şi eseistul George Steiner, supravieţuitor al Holocaustului, a murit la...

Criticul literar şi eseistul George Steiner, supravieţuitor al Holocaustului, a murit la 90 de ani

Steiner a murit în Cambridge, unde a petrecut jumătate de secol ca profesor la Churchill College.

Născut într-o familie de evrei austrieci, în Franţa, în 1929, Francis George Steiner şi familia lui au ajuns în Statele Unite în 1940.

Steiner a crescut vorbind limbile franceză, germană şi engleză, apoi a învăţat şi italiana.

A studiat la universităţile Harvard şi Chicago înainte de a se muta în Marea Britanie, unde a lucrat la revista The Economist timp de patru ani, în anii 1950.

A fost unul dintre cei doi elevi evrei din şcoala din Franţa în care a învăţat care au supravieţuit Holocaustului. Această perioadă neagră în istoria Europei i-a marcat scrierile.

Deşi a fost un mare susţinător al artelor, scriind mult pe această temă, el era de părere că nu reprezintă un scut împotriva ororilor Holocaustului.

A scris critică literară, filozofie şi lucrări de lingvistică şi a fost apreciat şi dezaprobat, deopotrivă.

A fost profesor invitat la numeroase universităţi şi a primit, între altele, însemnele de Cavaler al Legiunii de Onoare. 

A fost căsătorit cu istoricul Zara Steiner, cu care a avut doi copii.

Cele mai citite

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...
Ultima oră
Pe aceeași temă