7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialGermania îndeamnă Rusia să se distanţeze de acţiunile de reprimare din Siria

Germania îndeamnă Rusia să se distanţeze de acţiunile de reprimare din Siria

Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, îndeamnă Rusia să se distanţeze de acţiunile de reprimare care au loc în momentul de faţă în Siria, exprimând speranţa că miniştrii din statele G8 reuniţi la Washington vor adresa „un mesaj unitar” Damascului, informează AFP, potrivit Mediafax.

„Rusia trebuie să anunţe în mod clar că nu doreşte să fie asociată cu violenţele sau acţiunile de reprimare”, a declarat Westerwelle.

Kofi Annan, emisarul ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, a primit o scrisoare din partea regimului de la Damasc prin care acesta anunţă încetarea operaţiunilor militare pe întreg teritoriul începând din 12 aprilie la ora 6.00 (6.00, ora României).

Regimul Bashar Al-Assad precizează că îşi rezervă „dreptul de a acţiona în mod proporţionat în faţa atacurilor comise de grupuri teroriste”, conform scrisorii citite de Ahmad Fawzi, purtătorul de cuvânt al lui Kofi Annan. Scrisoarea primită de Annan a fost trimisă de ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem.

Cele mai citite

2024, anul negru pentru producătorii de tractoare și utilaje agricole

România a ajuns să-și asigure necesarul de mașini și utilaje agricole preponderent din import, deși a fost un producător important de tractoare la nivel...

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...

Nicolae Stanciu, premiat pentru Golul anului 2024. „Este cel mai frumos din cariera mea”

Mijlocașul echipei naționale a României a fost recompensat pentru execuția spectaculoasă din meciul cu Ucraina, de la EURO 2024, un moment definitoriu pentru parcursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă