13.9 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialRemiză ruşinoasă pentru Viitorul

Remiză ruşinoasă pentru Viitorul

În primele patru jocuri ale startului de retur,liderul Viitorul Constanţa a remizat de trei ori. Singurul succes s-a consemnat pe terenul codaşei Dinamo II. Echipa lui Cătălin Anghel a jucat, sâmbătă, pe terenul „lanternei roşii”, Gloria Buzău, iar succesul era aproape garantat. Diferenţa din clasament nu s-a văzut însă pe teren, iar constănţenii au remizat din nou, scor 1-1.

Eşecul de la Buzău l-a înfuriat pe patronul Gheorghe Hagi, care şi-a băgat jucătorii în şedinţă imediat după meci. „Normal că sunt supărat şi i-am băgat în şedinţă fiindcă eu nu pot să accept ca atunci când ai meciurile în mână să faci cadouri adversarei şi după aceea să pierzi puncte importante, cum s-a întâmplat şi la Buzău. Din fericire, am rămas pe primul loc, însă am făcut să se apropie mai multe echipe de noi. Trebuie să ducem lupta pentru promovare pe toate fronturile şi ne temem doar de noi”, a declarat Hagi.

Cea mai mare ameninţare pentru Hagi şi ai lui este acum Săgeata Năvodari. De unde năvodărenii erau la un pas de desfiinţare, ei au reuşit să renască şi, sâmbătă, au obţinut alte trei puncte preţioase învingând la Brăila cu scorul de 3-1. Trupa lui Gache este acum pe locul secund în ierarhia competiţiei, iar distanţa faţă de primul loc s-a redus la doar două puncte. 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă