5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. 10 000 de cai putere adunaţi în centrul Bucureştiului, la SIAMB:...

VIDEO. 10 000 de cai putere adunaţi în centrul Bucureştiului, la SIAMB: cel mai mare salon auto din România este deschis publicului

Începând cu data de 4 aprilie în centrul Capitalei vor putea fi văzute în cadrul Salonului Internaţional Auto-Moto Bucureşti (SIAB) unele dintre cele mai noi modele lansate în acest an, printre care şi Opel Ampera, modelul electric desemnat Maşina Anului 2012, sau noul Mercedes A-Class, lansat anul acesta la Geneva.

România liberă a vizitat salonul înainte ca acesta să fie deschis pentru a vedea ce surprize îi aşteaptă pe pasionaţii de auto-moto. Cum arată Salonul cu doar câteva ore înaintea deschiderii dar şi muscle carurile sau noutăţile expuse vedeţi în acest clip.

Cel mai mare show-room din ţară

„Acest salon auto-moto este cel mai mare de acest gen din ţară. Într-un singur loc sunt expuse peste 60 de automobile, motociclete, puteţi asista şi la concerte”, a declarat Valeriu Ţoneş, director Relaţii Publice SIAMB. Majoritatea modelelor expuse sunt ale dealerilor din Bucureşti, preţurile variind de la câteva mii de euro până la câteva zeci de mii pentru un Camaro, Lamborghini sau Lotus. Cu toate acestea câteva modele precum Opel Ampera, care va fi lansat în România abia în această vară, au fost aduse direct din Germania special pentru acest eveniment.

La SIAMB expun şi dealerii brandului de biciclete PG, astfel de modele putând costa chiar şi 100.000 de euro. Printre maşinile care fac notă distinctă se numără şi câteva autmobile retro, precum un Ford T sau un Citroen din anii 50 care poate fi achiziţionat pentru mai puţin de 20.000 de euro.

Ţoneş mai spune că deseori se face confuzia cu SIAB-ul, odinioară cel mai important eveniment automobilitistic al anului din România, dar care ultima dată s-a ţinut în 2007. El consideră că actualul salon auto este ceva diferit atât pentru expozanţi, cât şi pentru vizitatori. Este o suprafaţă expoziţională unde lumea are parte de noutăţi, de maşini puternice, de divertisment iar cei care vor să cumpere unul din modelele expuse poate intra direct în contact cu dealerii. Târgul va ţine până pe 8 aprilie, iar un bilet costă 15 lei.

 

Cele mai citite

Domeniul schiabil din Sinaia, închis de Crăciun din cauza viscolului

Domeniul schiabil al stațiunii Sinaia, aflat la o altitudine de 2000 de metri în Munții Bucegi, a fost închis în ziua de Crăciun din...

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...

Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu, după 16 ani de suspendare

Ministerul Apărării din Croația, membră NATO din 2009, a anunțat marți că, începând cu ianuarie 2025, va demara procesul de reintroducere a serviciului militar...
Ultima oră
Pe aceeași temă