Echipa de fotbal FC Farul a jucat două partide pe teren propriu în returul Ligii a II-a. Ambele jocuri s-au disputat la lumina reflectoarelor şi au fost câştigate. Partidele în nocturnă fac parte din strategia echipei de pe litoral, care doreşte să se obişnuiască pentru Liga I, dar şi pentru a atrage cât mai multă lume în tribune. Efortul organizatoric pentru disputarea în nocturnă a meciurilor este unul destul de mare. Costurile pentru un astfel de joc sunt ridicate, însă în opinia oficialilor constănţeni necesare pentru a duce echipa la cel mai ridicat nivel.
Arena constănţeană este printre cele mai veci din România care beneficiază de instalaţie de nocturnă. Construită cu un an înainte de inaugurarea stadionului, în 1970, instalaţia a fost renovată în 1999 şi a fost adusă la standardele internaţionale, arena din „Primăverii” având astfel posibilitatea de a găzdui partide internaţionale. Deşi Farul nu a jucat meciuri europene, pe arena constănţeană a evoluat în mai multe rânduri echipa naţională.