Bucureștiul este cel mai bogat oraș din România. Probabil unul din cele mai bogate din Europa. Anul trecut, bugetul administrat de Primăria Capitalei a fost de 1,3 miliarde de euro. Cele șase sectoare au gestionat, împreună, încă un miliard de euro. Și? Unde sunt acești bani? Orașul este mai decrepit și mai trist de la o zi la alta. Începutul de primăvară este unul dintre cele mai triste momente, pentru că mizeria iese la suprafață.
Când doamna Firea a ajuns primar, am încercat să fiu optimist: mi-am spus că familia ei are destui bani – ce mai contează de unde, dacă DNA n-a descoperit nimic… – și se va concentra pe cariera politică. Mai clar: speram că nu va băga mâna în bani și își va construi un piedestal de pe care, eventual, să decoleze spre Cotroceni. Speram să recruteze o echipă de oameni inteligenți, care să încerce să schimbe orașul, după dezastrul lăsat în urmă de Oprescu. Am fost naiv. După opt luni de regim PSD, nu am văzut nici un semn de inteligență creatoare dinspre doamna Firea. RATB-ul se târâie cu niște autobuze învechite și tot mai aglomerate, care amintesc de vremurile lui Ceaușescu. Acum un an, când a fost făcută publică o situație a parcului auto, din 1.000 de autobuze, doar 690 putea circula. Cele mai noi dintre ele au șapte ani vechime. Șoferii se plâng că nu au piese de schimb și frânele abia rezistă. Din 475 de tramvaie, în februarie 2016 circulau 256. Din 297 troleibuze, circulau 172. Nu se găsesc resurse pentru a moderniza parcul auto al RATB.
În schimb, este evident efortul de a risipi banii orașului printr-o încrengătură de firme care nu se supun nici unei reguli de transparență și care vor fi 100% sub controlul politic al PSD. Vor crește costurile – firmele trebuie capitalizate –, se va crea o administrație paralelă, suprapusă peste cea actuală, se vor face angajări numai pe pile și, departe de obligațiile impuse de legea accesului la informații, se vor încheia contracte cu clientela politică.
Va fi un dezastru pentru acest oraș dacă rămânem până în 2020 în situația de acum. Se fură prea mult. Nu este posibil ca, de peste zece ani, să discutăm despre prețurile uriașe la panseluțe. Pare că nu există vreo achiziție făcută de administrațiile acestui oraș care să nu fie făcută la suprapreț. Pare că nu există angajare fără pile. Unul din efectele colaterale: sute de mii de euro risipite pe contracte cu firme de avocatură. În 2014, Primăria Capitalei a plătit peste 21 milioane de lei către 11 firme de avocatură pentru servicii juridice, deși în același an a plătit și salarii de 1,7 milioane de lei celor 71 de angajați din cadrul Direcției Juridice. În 2015, situația s-a accentuat: s-au cheltuit peste zece milioane de euro pe contracte cu cinci firme de avocatură, iar Direcția Juridică a Primăriei a ajuns la 81 de angajați – potrivit unor informații furnizate în august de către doamna Firea.
Se întâmplă astfel de lucruri și pentru că nu există opoziție la regimul Firea-PSD. În Consiliul General, PMP – nu doar cei doi consilieri proveniți din UNPR, dar și cel ales pe listele formațiunii conduse de Traian Băsescu – a trecut fără rușine de partea puterii. USR a rămas fără piesele grele, iar consilierii săi se comportă ca o gașcă de amatori nervoși. Oamenii sunt, probabil, de bună-credință, dar complet incapabili să comunice. Dintre liberali, singurul care se bate este Ciprian Ciucu. Aceasta este situația în CGMB, dar la sectoare este dezastru. Sute de milioane de euro sunt gestionate fără nici un fel de control politic. A rămas vizibilă doar opoziția lui Clotilde Armand, în sectorul 1, însă marginalizarea ei în USR are consecințe. Se bate de una singură și este tot mai ignorată de presă. După opinia mea, ea putea fi vocea opoziției în București și poate chiar la nivel național, dar nucleul dur, stalinist, din USR a sancționat-o dur pentru deviaționismul ideologic.
Legea administrației publice are prevederi extrem de restrictive în ceea ce privește demiterea unui primar: trebuie strânse semnăturile a 25% din locuitori, iar prezența la urne trebuie să depășească 50%. Însă, în condițiile în care opoziția este incompetentă sau cumpărată, nu ar trebui exclus recursul la un astfel de referendum local. Acum pare imposibil de realizat, dar cine credea că, în februarie, 250.000 de bucureșteni vor ieși în stradă?
