După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă și Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.
Muzeul Municipiului București, deținătorul patrimoniului, a reînființat, în cadrul Secției de Artă, Pinacoteca Municipiului București. Din anul 1994 au fost susținute activități de restaurare, iar din anul 2006 s-a inițiat activitatea de clasare a operelor de artă. În acest moment a venit și timpul valorificării acestui efort printr-o expunere generoasă a colecției.
Pinacoteca Municipiului București este un proiect ce a luat naștere printr-un lanț succesiv de donații susținute de un spirit cald de mecenat și bunăvoință. Actul de naștere este datat 19 iulie 1933 și are semnătura primarului din acea perioadă, Dem I. Dobrescu, alături de cele ale membrilor Consiliului Comunal. Pinacoteca funcționa prin afiliere, alături de Muzeul Municipal, sub tutela instituțională a Primăriei Capitalei. Patrimoniul Pinacotecii a fost alcătuit printr-o serie întreagă de donații de colecții de artă sau bunuri mobile provenite de la familiile din elita societății de la acel moment sau de la alte instituții care susțineau cultura. Astfel, unul dintre donatorii importanți este doamna Elena Movilă, care susține demersul Primăriei bucureștene prin donarea colecției de artă pe care a alcătuit-o împreună cu soțul ei, Ioan Movilă, pe parcursul vieții.
În momentul de față patrimoniul artistic al Pinacotecii numără peste 5.500 de lucrări, proporția cea mai mare fiind deținută de lucrări de pictură, urmate de grafică, sculptură și artă decorativă. Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului cu o expoziție temporară dedicată atât primelor donații, Ioan Movilă și Filip Marin, cât și reprezentării lucrărilor achiziționate în perioada interbelică. Este, așadar, o privire retrospectivă a acestei valoroase colecții din patrimoniul Muzeului Municipiului București. Evenimentul, început în 2016, este deschis publicului până în august 2017.