Cele mai importante lucrări de primăvară, pot fi făcute doar cu cele mai bune unelte, iar când este vorba de curăţenia din curte si pregătirea grădinii, aceasta începe cu ajutorul unui aspirator, maturi pentru zone verzi. De aceea este bine să ştiţi atât ce este de făcut în fiecare perioadă cât şi noutăţile privind uneltele care vă vor uşura munca.
Iarna, furtunile, zăpada topită a lăsat în urmă multă mizerie, pe străzi, în curţi şi grădini. Se poate scăpa simplu de mizerie, inclusiv de pe autoturismul propriu cu un jet puternic de apă. Un astfel de utilaj, care are o putere mare de spălare, este RE 163 de la STIHL care are în configuraţia de bază un sistem de dozare prin care se poate adăuga detergent, iar presiunea se poate regla în funcţie de suprafeţe.
În ceea ce priveşte grădina, în această perioadă specialiştii ne recomandă să ne ne ocupăm, în primul rând, de pământ. Poate că vom dori să însămânţăm gazon, să plantăm legume sau flori, iar în acest scop trebuie să fim pregătiţi din timp. O primă etapă este îndepărtarea ierbii veştede, a frunzelor degerate şi a tuturor celorlalte resturi vegetale nedorite. Lucrarea se poate face cu un scarificator manual pentru gazon, care are avantajul că, simultan, scoate pietrele şi îndepărtează muşchiul crescut pe sol. Secretul? Este comod deoarece rulează cu uşurinţă cu ajutorul roţilor, iar cuţitele speciale care nu necesită ascuţire. Resturile risipite pe sol, fie că sunt mărunte, fie că sunt mari pot fi strânse cu ajutorul greblei reglabile. Lăţimea de lucru este reglabilă, iar dinţii flexibili sunt confecţionaţi din oţel pentru arcuri, placaţi cu zinc. Dacă solul trebuie săpat, se poate utiliza un cultivator electric, care sapă până la o adâncime suficientă, fiind ideal pentru o grădină casnică. Pământul este penetrat fără efort, cuţitele lucrează silenţios, mânerul din aluminiu poate fi pliat. În principiu, un astfel de cultivator mărunţeşte impecabil solul. Totuşi, dacă rămân bulgări, trebuie neapărat mărunţiţi cu o freză de grădină pentru a obţine un strat fin favorabil semănării, plantării.
Însămânţarea şi îngrijirea gazonului
Imediat ce zăpada s-a topit, gazonul trebuie aerat, deoarece presiunea zăpezii, apoi apa rezultată din topirea ei au compactat suprafaţa solului şi împiedică aerul să ajungă la rădăcini. Această lucrare se poate face cu ajutorul unui scarificator cu motor, care are avantajul că scoate şi stratul de iarbă veştedă şi uscată, reglarea adâncimii de lucru fiind simplă şi comodă. Dacă descoperiţi goluri în gazon, recomandarea este să aplicaţi un set reparator de gazon care conţine atât seminţe de gazon premium cât şi îngrăşământ regenerativ. O altă lucrare foarte importantă de întreţinere a gazonului deja existent este fertilizarea. Numai aşa puteţi fi siguri că veţi avea un gazon frumos, de culoare verde închis. Potrivit acestui scop este fertilizatorul cu efect îndelungat, cu un conţinut bogat în azot, fosfor şi potasiu care sprijină la creşterea unui gazon sănătos, dens, şi rezistent atât la secetă, cât şi la frig.
Uneltele specificate şi fotografiile, în România prin intermediul firmei BRONTO (www.bronto.ro)