Cazul Boldea este ca o ceapă: Cu cât desfaci mai multe straturi, cu atât mirosul devine mai înţepător. Este mirosul insuportabil al corupţiei generalizate şi al Sistemului ticăloşit care sufocă România.
Mai întâi, ceva este putred la DIICOT. Codul de procedură penală prevede trei şi numai trei măsuri preventive restrictive de libertate: interdicţia de a părăsi localitatea, interdicţia de a părăsi ţara şi reţinerea sau arestarea preventivă. Cum Mihail Boldea era deputat, el beneficia de imunitate şi, prin urmare, nu putea fi reţinut sau arestat decât cu avizul Camerei Deputaţilor. Cu toate acestea, procurorii DIICOT au ales să ceară arestarea asumându-şi riscul ca în intervalul scurs între cererea adresată Camerei şi acordarea avizului, Boldea să părăsească ţara nestingherit, ceea ce, evident, s-a şi întâmplat. Procurorii ar fi putut foarte bine să îi dea un ordin de interdicţie urmând ca ulterior în funcţie de probele adunate să dispună şi o eventuală arestare. Un precedent a existat în cazul Cătălin Voicu, în care DNA a procedat exact în acest fel. Procurorii DIICOT fie l-au scăpat pe Boldea din incompetenţă, fie cu bună ştiinţă, dar rezultatul rămâne acelaşi: l-au scăpat. Declaraţiile date ieri de purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, cum că „SRI a întreprins strict măsurile solicitate de procurori”, sugerează că aceştia nici măcar nu au cerut SRI să-l urmărească pe Boldea. Faptul, subliniat ieri insistent de şeful DIICOT, Codruţ Olaru, că oamenii săi au aflat prin mijloace proprii când şi pe unde a părăsit Boldea ţara nu este deloc spre lauda DIICOT, ci dimpotrivă.
Cu siguranţă, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă în România demnitarii – parlamentari şi miniştri – nu ar beneficia de imunitate penală. Procurorii DIICOT ar fi trebuit să prevadă „vidul legislativ” de care au vorbit atât Olaru, cât şi procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, că de-aia sunt jurişti, dar nu este mai puţin adevărat că existenţa respectivului vid legislativ, care decurge din imunitate, este o ruşine naţională pentru o ţară europeană. Nu numai că, în mod fundamental, imunitatea încalcă, egalitatea în drepturi a cetăţenilor României, dar încurajează infracţiunea. Chiar şi puţinii demnitari care nu sunt corupţi pot cădea uşor pradă tentaţiei pentru că ştim cel puţin de la Platon încoace, că impunitatea este cea mai puternică armă a nedreptăţii. Imunitatea demnitarilor nu ameninţă numai ddesfăşurarea în condiţii bune a proceselor penale ci însăşi statul de drept şi domnia legii atâta cât există ele în România. Soluţia a fost sugerată de ambasadorul Mark Gitenstein care a arătat că în Statele Unite, congressmen-ii au imunitate strict pentru declaraţiile făcute în Congres. Ceea ce înseamnă, bunăoară, că pot răspunde penal chiar şi pentru declaraţii făcute la televizor, darămite pentru fapte de natură penală.
În sfârşit, tocmai din cauza imunităţii, interlopi plini de bani ca Boldea pot ajunge – şi de obicei chiar ajung – în Parlamentul României. Imunitatea transformă cel mai înalt for de dezbatere al ţării în refugiu pentru infractori şi principală sursă de corupţie. Pentru că orice borfaş cu puţină şcoală de teapa lui Boldea înţelege imediat două lucruri: statutul de parlamentar îţi oferă adăpost politic pentru eventualele infracţiuni pe care le comiţi – şi atunci când nu ţi-l oferă, îţi dă posibilitatea să fugi – şi îţi dă puterea să legiferezi în interes propriu. Or, ăsta este visul de aur al oricărui infractor şi nu este de mirare că mulţi infractori şi-au cumpărat cariera politică până la vârful legislativului şi/sau executivului României.
Mirajul imunităţii explică şi calitatea proastă a clasei politice şi natura ei profund coruptă pentru că viciază modul în care partidele îşi recrutează cadrele. Noi ne pierdem în polemici savante despre stânga şi dreapta, despre mai mult sau mai puţin stat şi redistribuţie, dar realitatea prozaică a politicii româneşti este că orice Boldea cu bani câştigă întotdeauna toate argumentele şi ajunge să formuleze politicile ţării. De aceea nu este suficient ca domnul Mircea Toader, tot deputat de Galaţi şi liderul de grup PDL al lui Boldea, să declare că regretă că l-a sprijinit pe Boldea. E necesar ca atât domnul Toader, cât şi un alt greu al Galaţiului, senatorul Marius Necula, să dea explicaţii amănunţite despre cum a ajuns unul ca Boldea în PDL şi prin ce mecanism a fost promovat în Parlament pe listele acestui partid. Altfel, oricâte coduri de integritate s-ar strădui Monica Macovei să impună şi oricât de draconice ar fi acestea, în final tot indivizi de teapa lui Boldea vor fi promovaţi. Spre veşnica perpetuare şi glorie a Sistemului ticăloşit!
