21.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialFuga lui Boldea - De ce sunt întemeiate suspiciunile

Fuga lui Boldea – De ce sunt întemeiate suspiciunile

Ne-a dat cazul parlamentarului-fugar Mihail Boldea înapoi cu 10-20 de ani? Retrăim în 2012 experienţele ruşinoase din anii în care Naor, Popa, Bivolaru, Necolaiciuc, Tcaciuc, Hayssam şi alţii îşi băteau joc de toată lumea reuşind să părăsească România, deşi erau protagoniştii unor ample anchete penale?

Ei bine, iată că da.

Fuga lui Boldea a fost „exemplară” şi a respectat un tipar arhicunoscut: printr-un concurs complex de împrejurări, deputatul a beneficiat de o fereastră de timp suficientă, în care să poată să şi gândească, să poată să şi acţioneze.

Şi, tot după un tipar arhicunoscut, în loc să asistăm la o desfăşurare rapidă a anchetei, apoi la un proces şi ulterior la o condamnare definitivă sau la o achitare definitivă a inculpatului, iar toate astea în cel mai scurt timp, ne alegem din nou doar cu nenumărate întrebări blocate pe buzele umflate.  

Dar alte câteva mingi interesante la fileu a ridicat nimeni altul decât procurorul-şef al DIICOT, Codruţ Olaru: a spus că legea privind imunitatea parlamentară este în continuare proastă, deci tocmai bună de folosit de către aleşii-infractori, şi a insistat asupra faptului că parchetul pe care îl conduce a aflat singur pe unde a părăsit deputatul România.

Să înţelegem, deci, că a existat, pe lângă o legislaţie deficitară, şi o gravă fisură în cooperarea dintre unele structuri de informaţi ale statului şi procurorii DIICOT?

La cum a explodat, acest caz obligă autorităţile să reacţioneze: să explice public cine l-a scăpat pe deputatul Boldea şi să restrângă şi mai mult umbrela imunităţii parlamentare. 

P.S.: Dacă şi-a dorit cineva să-l scape pe Mihail Boldea sau dacă, cine ştie?, avem de-a face cu reglări de conturi între instituţii ale statului, nici că se putea alege o zi mai bună decât cea de vineri pentru demararea audierilor şi restului de proceduri. Pe lângă cele două-trei zile necesare reunirii şi votului Parlamentului pe ridicarea imunităţii, Boldea a primit cadou şi două zile suplimentare – cele de sâmbătă şi duminică.

Să nu fi avut nimeni curajul să rişte şi să înceapă audierile luni, în loc de vineri, tocmai pentru a-i da deputatului mai puţin timp să se mişte.

 

Cele mai citite

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...

Sarea recristalizată din România care provine dintr-un zăcământ vechi de 2 milioane de lei

Sarea recristalizată vândută de compania de stat Salrom provine dinte-un depozit vechi de 2 milioane de ani, a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: „Știați...

Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale la BEC

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă