5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe împiedică majorarea redevenţelor Petrom

Ce împiedică majorarea redevenţelor Petrom

La scurt timp după privatizarea Petrom, printr-o lege aprobată în 2004 de Guvern şi Parlament, redevenţele plătite de companie au iscat discuţii interminabile, fiind înfiinţate şi diverse comisii care să analizeze legalitatea tranzacţiei.

A existat chiar şi un Raport al Serviciului Român de Informaţii (din 2007) care semnala unele nereguli privitoare la etapa premergătoare privatizării.

Tentative de dublare a taxelor

Aproape în fiecare an, au existat iniţiative legislative de majorare a redevenţelor plătite pentru extracţia de petrol şi gaze a Petrom-ului. Astfel, în 2007, preşedintele din acea vreme al Autorităţii Naţionale de Resurse Minerale (ANRM) declara că există o Ordonanţă de Urgenţă prin care se intenţionează dublarea redevenţelor pe care Petrom trebuie să le plătească statului până în 2014. Ordonanţa urma să abroge articolul din legea de privatizare a Petrom privind menţinerea nivelului din 2004 al redevenţei până în 2014.

În 2007, conducerea ANRM aprecia că facilitatea acordata grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, este „total improprie”.

În schimb, reprezentanţii Petrom replicau că menţinerea redevenţelor la nivelul agreat cu statul român, prin contractul de privatizare, până în 2014 înseamnă continuarea producţiei după anul 2040. În caz contrar, perioada de producţie angajată iniţial ar putea să scadă din cauza faptului că investiţiile în segmentul de explorare şi producţie sunt uriaşe, condiţii in care menţinerea redevenţelor este necesară.

Precizările contractului de privatizare

În februarie, într-un interviu acordat presei, noul ministru al Economiei, Lucian Bode, readuce în discuţie problema redevenţelor pentru exploatări petroliere. Noul ministru al Economiei spunea că una dintre posibilele măsuri care vor urma în perioada următoare va fi creşterea înainte de 2014 a redevenţelor plătite de Petrom pe producţia de petrol şi gaze. Dacă anul trecut redevenţele plătite de Petrom s-au ridicat la circa 7,5% din valoarea producţiei, acest procent ar putea fi adus la o valoare cu două cifre, spunea Lucian Bode.

Luni, preşedintele Traian Băsescu afirma câ una dintre posibilele măsuri care vor urma în perioada următoare va fi creşterea din anul 2014 a redevenţelor plătite de Petrom pe producţia de petrol şi gaze. Întrebat dacă nu se poate modifica contractul astfel încât nivelul redevenţelor să poată fi eventual mărit înainte de 2014, Traian Băsescu a eclarat că „e un contract este scris de aşa natură încât nu se poate face nimic”.

Prin contractul de privatizare din 2004, redevenţele plătite de Petrom au fost stabilite la un nivel cuprins între 3,5% şi 13,5% din valoarea producţiei anuale extrase până în 2014.

Cele mai citite

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

Fermierii britanici vor protesta împotriva „taxei pe tractoare” la Londra

Mii de fermieri britanici sunt așteptați în Piața Parlamentului, marți, pentru a protesta și împotriva anulării unei scutiri de impozite pe moștenire Măsura a ajutat...

România așteaptă decizia UEFA în cazul meciului cu Kosovo! Burleanu estimează un verdict favorabil

România a încheiat en-fanfare campania din Liga Națiunilor, cu o victorie categorică în fața Ciprului, scor 4-1, dar cazul meciului abandonat cu Kosovo rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă