Listverse.com a întocmit un top al celor mai ciudate hoteluri din lume care par să le satisfacă turiştilor atât nevoile de odihnă şi relaxare, cât şi pe cele de aventură şi de inedit.
10. The Giraffe Manor, Nairobi, Kenya
The Giraffe Manor a fost construit la Nairobi, în 1932, de către Sir David Duncan. Conacul le oferă vizitatorilor vedere către muntele Kilimanjaro şi a fost deschis în 1984. După ce şi-au pierdut habitatul, girafele au fost mutate în împrejurimile hotelului, ceea ce le oferă turiştilor posibilitatea de a le mângâia şi hrăni direct de la fereastră.
9. Hotelul Bibliotecă, Manhattan, New York
Hotelul Bibliotecă a fost construit special pentru cei care iubesc literatura. Fiecare etaj are o anumită tematică, printre care arta, religia sau filosofia.
8. Hotelul Karostas Cietums, Liepaja, Letonia
Karostas Cietums a funcţionat, întâi, ca închisoare rusească. Turiştii sunt încătuşaţi, sunt conduşi la camerele lor, deposedaţi de bunuri şi hrăniţi doar cu pâine şi apă. În zonă circulă anumite legende conform cărora hotelul este bântuit.
7. Utter Inn, Lacul Malaren, Suedia
Dormitorul se află la trei metri sub nivelul apei, iar intrarea se face printr-o încăpere care pare că pluteşte pe mijlocul lacului. Pereţii camerei sunt, în mare parte, din sticlă, astfel încât vizitatorii vor putea admira peştii care înoată pe lângă ferestre. Deasupra camerei se află o punte mică şi o barcă, pentru a le permite vizitatorilor să se plimbe pe lac sau să exploreze insula din apropiere.
6. Propeller Island City Lodge, Berlin, Germania
Fiecare cameră are o tematică diferită. În interiorul hotelului există chiar şi o cameră care oferă sicrie în loc de paturi, care pot fi folosite de către cei pasionaţi de legendele cu vampiri.
5. Hotelul de Sticlă, Quebec, Canada
În fiecare sfârşit de an, artiştii încep construirea hotelului care necesită 400 de tone de gheaţă şi 12.000 de tone de zăpadă. Hotelul deţine şi o capelă pentru oficierea slujbei religioase de căsătorie.
4. Hotelul Das Park, Austria
Un artist austriac a amenajat câteva tuburi uriaşe din beton pentru a putea oferi un adăpost confortabil. „Hotelul” este deschis pe timpul verii, iar turiştii plătesc atât cât consideră că merită să plătească.
3. Hotelul V8, Baden-Wurttemberg, Germania
Hotelul V8 este destinaţia perfectă pentru iubitorii de maşini. Camerele au diferite tematici: spălătorie auto pentru Mercedes Benz, garaj Morris Minor sau tematica Route 66.
2. Hotelul Capsulă, Den Haag, Olanda
Camerele sunt puţin încăpătoare. Cu toate acestea, hotelul le oferă doritorilor trei saci de dormit, o trusa de supravieţuire marca James Bond şi le pune la dispoziţie toate filmele din seria 007.
1. Hotelul Hang Nga, Da Lat, Vietnam
Hotelul se află asuns în oraşul montan Da Lat şi crează, prin interiorul său neconvenţional, o atmosferă de legendă inspirată din poveştile locale.