21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportVictor Ponta: Se doreşte ca Hidroelectrica să servească doar unor interese private

Victor Ponta: Se doreşte ca Hidroelectrica să servească doar unor interese private

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că „băieţii deştepţi” din energie au primit avantaje în detrimentul ţării.

„Se doreşte ca Hidroelectrica să servească doar unor interese private”, a spus Ponta.

„Vreau să cred că orice decizie va lua Guvernul Ungureanu se va baza pe o consultare”, a adăugat Ponta.

Liderul social-democraţilor apreciază că interesul naţional a fost batjocurit în ultima perioadă.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri că a existat o discuţie cu premierul Mihai-Răzvan Ungureanu despre formula în care Opoziţia este dispusă la dialog pentru a se întoarce la lucrările Parlamentului, liderul social-democrat precizând că acest lucru este posibil, având în vedere cele patru condiţii deja puse de PSD, PNL şi PC.

Preşedintele PSD a susţinut că din discuţia telefonică avută cu primul-ministru Ungureanu a înţeles că într-un fel Opoziţia are dreptate, dar el nu o poate schimba pe Roberta Anastase din fruntea Camerei Deputaţilor.

„Participăm la dialogul cu puterea, dar nu renunţăm la cele patru condiţii pentru a ne întoarce în Parlament. Cele patru condiţii sunt corecte şi nimeni nu le poate nega. Aseară, Ungureanu mi-a spus că avem dreptate, dar nu poate face nimic”, a precizat liderul PSD.

USL cere în continuare demisia Robertei Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor.

Cele mai citite

Economia României în declin: Încrederea s-a deteriorat în trimestrul al treilea

Încrederea în economia României a continuat să se deterioreze în septembrie și pe parcursul trimestrului al treilea, ceea ce indică o posibilă încetinire a...

Alerte meteo de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării, începând de sâmbătă

Meteorologii au emis avertizări de ploi abundente și torențiale pentru nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, precum și Carpații Meridionali...

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...
Ultima oră
Pe aceeași temă