În 2001, actualul senator PSD Nicolae Şerban a pus pe masa preşedintelui Ion Iliescu decrete de graţiere pentru cinci persoane condamnate definitiv sub acuzaţii de corupţie: luare de mită, trafic de influenţă şi dare de mită.
Într-unul dintre aceste cazuri, Iliescu a revocat după zece zile decretul, iar condamnatul a reintrat la puşcărie. Alţi infractori care au beneficiat de clemenţa prezidenţială, via Şerban, reprezintă cazuri care -astăzi s-ar transforma imediat în breaking news-uri: trei ofiţeri condamnaţi la ani grei de închisoare pentru că au ordonat deschiderea focului, pe 17 decembrie 1989, la Timişoara; George Homoştean, fost ministru de Interne, acuzat de instigare la omor deosebit de grav; Sorin Cristian Roşca, vinovat în ancheta „Ţigareta 2“.
Multe dintre decretele care conţin nume controversate rivalizează, din punct de vedere al momentului emiterii, cu momentul „noaptea, ca hoţii”. La modă în acele vremuri erau „între Crăciun şi Revelion, ca hoţii” sau „în concediile din iulie-august, ca hoţii”.
Iliescu – 338 de grațieri în patru ani, Băsescu – doar 39 în zece ani
Pentru comparaţie, iată numărului de graţieri date de preşedinţii din ultimii 16 ani: Ion Iliescu (2001-2004) – 338, Traian Băsescu (2005-2014) – 39, Klaus Iohannis (2015-prezent) – 0.
Deloc întâmplător, actualul șef al Comisiei juridice din Senat şi lider al grupului parlamentar al PSD în această Cameră, Nicolae Şerban, a girat multe dintre grațierile iliesciene. Nicolae Șerban este unul dintre cei mai influenţi politicieni ai partidului de guvernământ, fiind vârf de lance al acestei formaţiuni politice în sensibilul domeniu al Justiţiei. Astfel au stat lucrurile şi în recentele dezbateri legate de adoptarea Ordonanţei 13, privind modificări în Codul Penal şi în Codul de Procedură Penală, act al cărui partizan necondiţionat Şerban s-a declarat. Pe de altă parte, ordonanţa a fost criticată vehement pentru că ar fi condus la graţierea unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie.
Trei condamnați pentru corupție pe un singur decret
Nu ar fi prima dată când Şerban ia parte la decizii capitale pentru viitorul unor persoane afectate de deciziile instanţelor. În 2001, pe vremea când era consilier de stat pentru probleme juridice al preşedintelui României, Şerban a girat decretele nr. 555 şi 1.101 (facsimil), din 16 iulie, respectiv 28 decembrie, care au dus la graţierea unor condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie. Astfel, printre cele 16 persoane care au beneficiat, în decembrie 2001, de graţierea pedepsei cu închisoarea sau de restul rămas neexecutat, trei fuseseră condamnate anterior pentru corupţie. Decretul a fost semnat de preşedintele de atunci, Ion Iliescu, la propunerea lui Şerban.
„Iliescu îşi dă în petic cu lupta anticorupţie”, scria la acel moment un ziar din Dolj, judeţ de unde provenea Silviu Ilie, unul dintre cei trei corupţi. Publicaţia îşi exprima mirarea şi pentru că, taman în aceeaşi perioadă, Iliescu declarase: „Corupţia erodează structurile economiei şi societăţii româneşti, cuprinzând inclusiv sfera politicului, în Justiţie şi Poliţie. Este trist şi preocupant să vezi judecători, avocaţi şi ofiţeri de politie arestaţi pentru trafic de influenţă, pentru luare de mită şi pentru alte infrac-ţiuni de acelaşi tip”. Ilie fusese condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare pentru luare de mită în formă continuată. –
Grațiere de corupt revocată de Iliescu
Pe lista graţiaţilor lui Şerban s-au mai aflat în acel an Nicolae Muşat, condamnat la cinci ani închisoare pentru furt calificat şi dare de mită, Tiberiu Budi, doi ani închisoare pentru trafic de influenţă, şi Pavel Bahrim, doi ani şi șase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.
Un caz special l-a constituit George Tănase, fost comisar al Gărzii Financiare Ialomiţa, condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru luare de mită, mai precis perceperea de taxe de protecţie de la patronii din judeţ. Tănase a invocat tot felul de boli care nu i-ar fi permis executarea pedepsei, dar Institutul Naţional de Medicină Legală a susţinut că inculpatul putea fi tratat în penitenciar. Actele respective şi un scandal de presă au făcut însă ca, după zece zile, pe 7 ianuarie 2002, Iliescu să revoce decretul în privinţa lui Tănase. Acesta a fost prins de poliţişti pe 11 ianuarie şi încarcerat. Şerban declara atunci că cele trei persoane au fost graţiate „din motive umanitare, starea sănătăţii condamnaţilor fiind foarte gravă sau aceştia având în întreţinere copii minori”.
Șerban a recomandat eliberarea unui angajat al șefului PSD Ialomița
La acel moment, cotidianul „Adevărul” scria că Tănase era, „din 1999, angajat al şefului organizaţiei judeţene a PSD Ialomiţa”, fiind director la o firmă a politicianului. Ulterior, Şerban a intrat într-un contact mult mai direct cu filiala ialomiţeană, pe listele căreia a candidat şi a fost ales senator în 2004. Cu alte cuvinte, când a cerut grațierea lui George Tănase, Nicolae Șerban îi făcea un serviciu șefului lui politic. „Nu are nici o legătură. Au fost alegeri interne în partid, eu am câştigat un loc pe lista de la Bucureşti, dar am fost apoi mutat. Iniţial, trebuia să candidez la Călăraşi, dar am ajuns la Ialomiţa. În plus, şeful de la PSD Ialomiţa la care lucrase Tănase nu mai ocupa acea funcţie în 2004”, s-a justificat Şerban pentru „România liberă“.
În ceea ce-l priveşte pe Tănase, acum este bine mersi, contabil-şef la societatea de apă și canal din Slobozia şi face parte, printre altele, din comisiile de evaluare de la licitaţiile firmei. Şerban afirmă că revocarea decretului în cazul său a fost o greşeală, un „atac politic la Ion Iliescu”, influenţat şi de presă, ulterior Tănase fiind eliberat din puşcărie pe caz de boală, ceea ce ar confirma justeţea actului de grațiere.
I-a salvat și pe ucigaşii de la Timișoara din ’89
În cei trei ani şi jumătate cât a fost consilier pe probleme juridice la Cotroceni, Şerban şi-a pus semnătura şi pe cererile altor personaje controversate care doreau să scape de pedepse şi au reuşit acest lucru. La jumătatea lui 2002 au fost graţiaţi generalul Constantin Rotariu (zece ani de închisoare), lt. col. Ioan Păun (opt ani) şi căpitanul Gheor-ghe Constantin (12 ani). Toți, condamnaţi definitiv pentru că pe 17 decembrie 1989 au dat ordin să se tragă în revoluţionarii timişoreni de pe Calea Lipovei. S-au înregistrat atunci șase morţi şi 28 de răniţi.
George Homoştean, fost ministru de Interne între 1978 şi 1987, a fost graţiat în 2003 de o condamnare la șapte ani de închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav, aceasta reprezentând jumătate dintr-o pedeapsă primită în 1993 pentru coordonarea asasinării unor protestatari anticomunişti. În 2016, cu câteva luni înainte de moartea lui Homoştean, procurorul general a cerut urmărirea lui penală pentru implicarea în uciderea disidentului Gheorghe Ursu, decedat în noiembrie 1985 ca urmare a torturii la care a fost supus în Penitenciarul Rahova. „Graţierea nu pune la îndoială fapta, condamnarea, nu înfrânge sentinţa judecătorească, vinovăţia. Este un act adoptat strict pe considerente umanitare. Nu mai ţin minte toate cazurile”, a mai spus Şerban pentru RL.
OMERTA. Secretomanie la graţierile prezidențiale
După ce în presă au apărut mai multe articole în care s-au prezentat cazurile de graţiere de la sfârşitul lui 2001, clemenţa pentru cei condamnaţi pentru fapte de corupţie a dispărut, nemaifiind prezente în decrete astfel de infracţiuni. Cel puţin aparent, pentru că, din aprilie 2003, documentelor de acest gen semnate de Iliescu le-a lipsit un detaliu esenţial: infracţiunile. Pur şi simplu, în decretele ulterioare acelei luni nu au mai fost trecute faptele de care fuseseră acuzaţi inculpaţii acum graţiaţi. „Habar n-am”, a spus Şerban, pentru RL, despre aceste omisiuni. Practica menţionării infracţiunilor a fost reluată în primul decret de graţiere semnat de urmaşul lui Iliescu, Traian Băsescu, în iunie 2005.
În 2003-2004 erau vremuri în care nimic din sistemul juridic nu era postat online, ca acum, iar internetul era încă la începuturi ca sursă de documentare. Aşadar, era destul de greu de verificat pentru ce fusese găsită vinovată o persoană dintr-un decret de graţiere. Prin urmare, este posibil ca şi alţi corupţi să fi beneficiat de clemenţa şerbano-iliesciană.
Grațieri din „Țigareta 2“. Pe cine a mai salvat de la puşcărie duetul Iliescu-Şerban:
Sorin Cristian Roşca, fost inspector la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, condamnat la opt ani de închisoare în dosarul „Ţigareta 2“, unul dintre cele mai răsunătoare dosare penale de după 1989. „România liberă” scria în 2005 că Stănescu revenise cu tupeu în prim-plan, fiind director de programe la Academia de Aviaţie.
Liliana Bandulea, condam-nată la închisoare în 2002, a stat în ultimii ani mai mult după gratii, în 2010 fiind condamnată la șase ani şi șase luni de puşcărie.
Aaron Schwarz, un bărbat condamnat în 2001 pentru înşelăciune, falsificarea de valori străine şi complicitate la fals în înscrisuri publice, uz de fals şi fals privind identitatea. În 2003, acesta a cerut judecătorilor să-i fie întreruptă pedeapsa pentru că mama sa era bolnavă şi nu avea cine să o îngrijească.
„Celor care au ajuns la închisoare după ce au fost graţiaţi li s-a adăugat pedeapsa de care scăpaseră iniţial”, a precizat Şerban pentru RL.
Mineriada. Miron Cozma, grațiat pentru 72 de ore
Una dintre cele mai controversate grațieri date de președintele Ion Iliescu a fost cea a lui Miron Cozma. El era la acel moment condamnat la 18 ani de închisoare pentru fapte comise în timpul mineriadei din septembrie 1991, plus încă șapte ani pentru evenimentele petrecute la Stoenești în 1999 – mineriada din perioada în care președinte era Emil Constantinescu, iar premier era Radu Vasile.
Iliescu a semnat decretul de grațiere la 15 decembrie, cu circa o săptămână înainte de a pleca de la Palatul Cotroceni. A urmat un val de proteste. Printre altele, președintele ales al României, Traian Băsescu, a refuzat să plece spre Bruxelles cu aeronava prezidențială, în care se afla Ion Iliescu. El a luat această decizie pentru a arăta că nu este de acord cu grațierea lui Miron Cozma. Premierul Adrian Năstase, care contrasemnase decretul de grațiere, s-a distanțat, susținând că nu a știut ce a semnat.
Au protestat și liderii UDMR și PUR, partidul lui Dan Voiculescu. PUR a emis un comunicat în care afirma că grațierea a reprezentat „o sfidare față de bunul mers al democrației și față de dorința românilor de a fi liberi și de a trăi într-o țară în care se pot exprima liber”.
Pe 18 decembrie, sub această presiune, Iliescu a revocat decretul de grațiere, iar Cozma a fost băgat la loc în pușcărie. A urmat un lung proces al lui Cozma cu statul român și, la final, liderul minerilor a câștigat, instanța decizând că decretul de grațiere nu putea fi anulat. În iunie 2005, el a ieșit din închisoare. Mai mult, și Cozma, și alte persoane a căror grațiere a fost anulată de Iliescu au câștigat despăgubiri în instanță. De exemplu, fostul judecător Valentino Acatrinei, condamnat la 5 ani de închisoare pentru corupţie, a primit daune de 100.000 de euro. Cozma a cerut 4 milioane de euro, dar a primit numai 10.000 de euro.
