5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe ce au scăzut exporturile extracomunitare

De ce au scăzut exporturile extracomunitare

După o uşoară scădere a exporturilor în luna decembrie 2011, acestea au revenit pe creştere în ianuarie 2012. În schimb, exporturile extracomunitare din prima lună a anului au scăzut cu 5,6% faţă de ianuarie 2011. O scădere de 4,8% a fost consemnată şi în luna decembrie 2011 comparat cu decembrie 2010.

Deficitul comercial al României a fost în luna ianuarie mai mare cu 82% decât cel înregistrat în prima lună a anului trecut , importurile crescând cu un ritm mult mai mare decât exporturile.

Revenire pe creştere în luna februarie

Scăderea înregistrată la exportul extracomunitar este considerată de oficialii Asociaţiei Naţionale a Importatorilor şi Exportatorilor din România (ANEIR) ca fiind o consecinţă a problemelor întâmpinate de transportatorii care s-au confruntat, mai ales în ianuarie 2012 cu vremea nefavorabilă.

„Problemele care au apărut la exporturile extracomunitare au legătură directă cu ce s-a întâmplat în domeniul transporturilor. Au existat multe transporturi întârziate. Pentru a exemplifica, un singur vapor care nu mai pleacă din port înseamnă un transport de marfă de 160 milioane euro şi care poate avea o pondere de 5% în sectorul extracomunitar.

Mai ales în ianuarie au fost căi ferate blocate, vase care nu au mai plecat din port, camioane rămase în baze etc. În plus, mai trebuie adăugat că în ianuarie 2011 raportat la ianuarie 2010, la exporturi extracomunitare au fost creşteri de peste 71% şi o scădere a unei astfel de cifre uriaşe nu trebuie să creeze panică”, a declarat secretarul general ANEIR, Mihai Ionescu.

În luna februarie însă, conform datelor ANEIR, exporturile extracomunitare au revenit pe creştere cu 0,6%.

Expedieri intracomunitare, 75% din exporturi

Comparativ cu luna ianuarie 2011, exporturile au crescut cu 2,9% la valori exprimate în lei (1,4% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 9,9% la valori exprimate în lei (8,2% la valori exprimate în euro). Faţă de luna decembrie 2011, exporturile din luna ianuarie 2012 au crescut cu 5,8% la valori exprimate în lei (5,9% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 9,3% atât la valori exprimate în lei cât şi la valori exprimate în euro”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în luna ianuarie 2012 a fost de 11,1 miliarde lei (2,6 miliarde euro) la expedieri şi de 12,4 miliarde lei (2,9 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 74% din total exporturi şi aproape 73% din total importuri.

Prognozele exportatorilor pentru 2012 sunt însă optimiste, estimându-se atingerea unui nou record istoric la exporturi, pentru al treilea an consecutiv.

Plus de 5 miliarde euro în 2012

„Estimăm o creştere cu până la 10% în total exporturi. Plusul adus de exportatori va fi în jur de 5 miliarde euro faţă de 2011. Ritmul de creştere o să fie în acest an mai redus şi este normal acest lucru de vreme ce timp de doi ani au existat creşteri de două cifre: în 2010 faţă de 2009 creşterea a fost de 28,5%, iar în 2011 faţă de 2010 creşterea a fost de peste 20%.

Este normal să ne aşteptăm la o temperare, însâ anul va fi pe creştere. Anul trecut faţă de primul an de criză (2008) creşterea exporturilor a fost de 33,5%, cu un plus de 12 miliarde euro”, a precizat Mihai Ionescu.

Cât priveşte structura comerţului internaţional pe grupe de produse în luna ianuarie se remarcă o creştere a ponderii în exporturi a produselor cu un grad ridicat e finisare, În schimb, la produse agroalimentare s-a înregistrat o scădere a exporturilor.

„Creşterea pe grupa de echipamente şi maşini de transport care include şi echipamente IT, electronice etc a fost relativ mică, dar este importantă pentru că discutăm de produse cu grad mare de prelucrare. În schimb, la produse agroalimentare s-a înregistrat o scădere a exporturilor, probabil din cauza întârzierilor la transport”, a menţiona oficialul ANEIR.

Cele mai citite

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

Fermierii britanici vor protesta împotriva „taxei pe tractoare” la Londra

Mii de fermieri britanici sunt așteptați în Piața Parlamentului, marți, pentru a protesta și împotriva anulării unei scutiri de impozite pe moștenire Măsura a ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă