„România liberă” îți oferă joi 24 de pagini cu dezvăluiri exclusive, informații și analize în profunzine, opinii şi comentarii pe subiectele zilei, reportaje şi documentare speciale, dar și un supliment special de mică publicitate.
Un pensionar „special” câștigă într-o lună cât un bătrân obișnuit într-un an
Pensionarii sunt una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale din România. După ultima majorare a punctului de pensie, de la 1 ianuarie, valoarea pensiei medii în România a ajuns la 980 de lei, în continuare sub salariul minim net pe economie.
De partea cealaltă, o serie de legi speciale speciale a creat o categorie de privilegiați care câștigă pensii de peste 10.000 de lei pe lună, „subvenționate” în cea mai mare parte de la bugetul de stat. Astfel, foști angajați în sectorul aeronautic primesc acum o pensie medie de 10.825 de lei, de 11 ori mai mare decât valoarea medie pe care o primește un pensionar obișnuit. Acestora li se adaugă parlamentarii, care, în 2015, cu o majoritate zdrobitoare, și-au aprobat indemnizații speciale care să le asigure un trai tihnit la bătrânețe: 1.550 de lei pentru un singur mandat. Deși a promis că va desființa pensiile speciale ale parlamentarilor, liderul PSD, Liviu Dragnea, nu făcut nimic până acum.
Ofertă pentru ştabi: 800 de lei pentru un apartament la Galaţi
Oamenii cu funcții din Galați au primit locuințe sociale din fondurile locative ale Consiliului Județean și Consiliului Municipal și acum încearcă să le cumpere la prețuri modice. Pentru că nu au fost evaluate, acestea ar urma să fie vândute la „preţ de inventar”, din 1990. Un apartament cu o cameră din blocul B4 poate fi cumpărat la preţul de 152,82 lei. Cu 800,02 lei poate fi cumpărat un apartament cu 2 camere.
Bogdan Hossu: Dublarea salariilor bugetarilor este interpetare literară politic-populistă
Experţii chestionaţi de România liberă sunt pesimişti în privinţa găsirii resurselor pentru majorarea anvelopei salariale a bugetarilor. În programul de guvernare anunţat în campania electorală, PSD promitea că de la 1 iulie anul acesta salariile bugetarilor vor creşte în medie cu 50%. Nu e însă foarte clar ce înseamnă aceasta. Mesajul electoral simplificat transmis de PSD bugetarilor a fost: “De la 1 iulie 2017, aveţi salarii cu 50% mai mari!”. Dar realitatea e nuanţată.
Ce mai puteți citi în ziar
Investigații medicale gratuite, introduse în 2017
Românii nu beneficiază de servicii la standarde de calitate, dar, de la 1 aprilie, vor avea acces la mai multe investigaţii medicale, potrivit lui Augustus Costache de la CNAS. De asemenea, se introduce decontarea 100% la servicii stomatologice pentru elevi, ucenici şi studenţi.
Din anturajul lui Dragnea, în toate guvernările de la Boc la Grindeanu
Ioana Gheorghiaş, fiica lui Mugurel Gheorghiaş, poreclit "Melcul", prietenul de trupă rock şi de afaceri a liderului PSD, lucrează în Ministerul Afacerilor Externe, fiind membru al Corpului Diplomatic.
Nu ratați ediția de print. Joi, la chioşcuri şi prin abonament!