Anunţul lui Robert Zoellick că nu va candida pentru un nou mandat la conducerea Băncii Mondiale a atras atenţia asupra perpetuării tradiţiei de a aşeza un american în fruntea organizaţiei. Totuşi, oricât de legitimă ar fi această întrebare, este doar un apect minor în dezbaterea despre rolul Băncii Mondiale în secolul XXI.
În cei 67 ani de existenţă, Banca şi-a depăşit forma originală, adăugând o curte de arbitraj şi trei instituţii spe-cia-lizate în finanţe: una pentru sectorul privat, Corporaţia Financiară Internaţională, alta, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor, care să asigure împotriva riscu-rilor politice şi Agenţia de Dezvoltare Internaţională, care se ocupă de ajutorarea ţărilor să-race. Banca Mondială a deve-nit Grupul Băncii Mondiale, deşi stâlpul ei fondator, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), rămâne centrul insti-tuţiei. Şi asta este problema.
Instituită în 1944, la Bretton-Woods, mai mult ca un instrument prin care să se facă reconstrucţia după război, BIRD, s-a preocupat foarte mult de acest aspect; dezvoltarea era necesară, iar primele împrumuturi au mers exclusiv către Europa. Dezvoltarea Băncii a înflorit, în timp ce problema reconstrucţiei descreştea, iar întinderea ei a fost consolidată în timpul preşedinţiei lui Robert McNamara, între 1968 şi 1981.
O dată cu decolonizarea şi apa-riţia a numeroase state inde-pendente în anii ’50 şi ’60, McNamara a reinventat Banca Mondială, prezentând-o ca pe un model de economie şi de relaţii internaţionale al lumii libere. Uniunea Sovietică, deşi semnatară a Convenţiei de la Bretton-Woods, nu s-a alăturat niciodată Băncii. Abia în 1992, Federaţia Rusă, împreună cu alte 13 foste republici sovietice, a devenit membră a Băncii Mondiale.
La sfârşitul anilor ’90, Banca era o comunitate universală şi, datorită dispariţiei comunismului, a iniţiat un proces intens de autoreflecţie, care a deschis calea spre noi domenii interesante în care se putea acţiona, precum guvernanţa şi anti-corupţia. Dar schimbările erau elementare, iar întrebările de profunzime despre organizaţie şi despre modul ei de-a fi nu fuseseră niciodată puse. Mai mult, din cauza nevoii urgente create în 2008 de criza economică, în termeni de securitate alimentară şi lipsa creditelor, dezbaterile au fost închise.
Printre cele mai semnificative provocări cu care se confruntă Banca Mondială se numără şi logica structurii şi funcţionarea internă. Cu două treimi din echipă în Washington, Banca trebuie să-şi reorganizeze forţa de muncă, formată din experţi titulari pe viaţă şi o pleiadă de consultanţi care se luptă să învingă rigidită-ţile, dar nu există oameni de mij-loc. Mai mult, organizaţia, concepută iniţial şi mai ales ca o bancă, este încă teritoriul eco-no-miştilor şi al specialiştilor în finanţe, deşi operaţiunile de împrumut încep să ocupe centrul scenei. În termeni practici, una din priorităţile Băncii ar trebui să fie atragerea unei forţe de muncă flexibile, variate şi independente.
Mai mult, reformele de guvernare au rămas fără lucruri de necesitate şi rar se adresează surselor de inerţie apropiate organizaţiei. China, un jucător-cheie în dezvoltare şi a doua cea mai mare economie a lumii, mai are încă mai puţin de 5% din cota de voturi a Băncii, în timp ce Uniunea Europeană deţine aproximativ 37% din voturi, iar Statele Unite, 16%. Cu opt europeni din Comitetul Executiv al Băncii (alcătuit din 25 membri), organizaţia rămâne o reflexie pală a lumii de astăzi.
Dar marile provocări pe care trebuie să le înfrunte Banca Mondială sunt definirea misiunii ei şi a activităţilor de bază. Următorul preşedinte al Băncii trebuie să traducă în politici distincţia neclară între „ţările dezvoltate” şi „în curs de dezvoltare” şi să se învârtă printre actorii rătăciţi ai dezvoltării, mulţi dintre ei privaţi şi concentrându-se asupra unor obiective restrânse, care de multe ori beneficiază de bugete mai mari decât agenţiile tradiţionale.
Banca Mondială are nevoie de un lider care va constata că împrumuturile nu mai reprezintă o raţiune validă: băncile chinezeşti au împrumutat mai mult Americii Latine în ultimii cinci ani decât Banca Mondială şi Banca Inter-Americană de Dezvoltare la un loc, iar în Africa s-a întâmplat acelaşi lucru. Aşa cum, de-a lungul istoriei organizaţiei, reconstrucţia finanţelor a deschis calea către împrumuturile pentru dezvoltare, ar trebui ca Banca să-şi reconsidere actuala concentrare asupra operaţiunilor bancare, pentru că principala sursă de valoare adăugată a organizaţiei stă în potenţialul ei formidabil de a fi un centru de cunoştinţe şi un coordonator de politici internaţionale.
De exemplu, în timp ce micro-fi-nanţării, o favorită a multor organizaţii care se ocupă de dezvoltare, i se face reclamă şi atrage numeroşi finanţatori, alte probleme critice, precum necesitatea construirii unui model de lucru instituţional care să asigure securitatea şi să permită microîntreprinderii să se dezvolte, sunt percepute ca fiind mai puţin atractive. Banca Mondială ar trebui să se ocupe şi de aceste chestiuni.
Sau să analizăm ajutorul inter-naţional în domeniul sănătăţii. Multe ţări din Africa sunt martorele unei distribuţii inegale a fondurilor (provenind cel mai des de la fundaţii private), folosite pentru a combate SIDA, malaria şi tuberculoza, în timp ce sistemul general de sănătate beneficiază de sume modice. Mai mult, precondiţiile unor iniţiative mai tangibile şi deci mai atrăgătoare sunt trecute cu vederea. Ca să aprovizionezi o zonă cu vaccinuri, ai nevoie de infrastructură, logistică şi oameni instruiţi. Banca Mondială este adesea singurul actor capabil care vrea şi poate să rezolve aceste chestiuni.
Astăzi, comunitatea interna-ţio-nală ar trebui să aştepte un pre-şedinte al Băncii Mondiale care să fie obişnuit să asculte plângerile numeroase ale oamenilor privind inegalităţile globale şi care să înţeleagă că dezvoltarea înseamnă mai mult decât o creştere a Produsului Intern Brut. Un asemenea lider, indiferent care ar fi ţara lui/ei de origine, va reinventa Banca Mondială şi o va pregăti pentru secolul din faţa ei. 
Ana Palacio este fostul ministru de Externe al Spaniei şi fost vicepreşedinte senior şi consilier general al Băncii Mondiale. Copyright: Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org
