Cum vremea a început, în fine, să se mai încălzească şi primăvara să-şi intre în drepturi, putem să ne gândim la un nou look al interiorului. Şi anume, la ceva romantic pentru că este momentul, dar şi la ceva fresh şi dinamic care să ne energizeze.
Putem să ne gândim la o perdea nouă sau un covor, o canapea, o nouă pardoseală sau zugrăveală, la termoizolaţie, poate un televizor nou sau un electrocasnic mai interesant în bucătărie, precum şi la ceva de bricolat, dar neapărat şi în orice caz la grădină şi terasă. Este momentul în care magazinele de decoraţiuni se întrec în a oferi reduceri mari de preţuri, de exemplu, kika.
De asemenea este momentul în care marea majoritate a magazinelor de bricolaj sunt în campanii prin care sunt oferite premii şi demonstraţii pentru unelte şi scule. Grăbiţi-vă deci, nu mai staţi pe gânduri, mai ales că şi tendinţele sunt cu noi. Moda actuală nu merge pe lux extrem şi extravaganţă, ci pe lucruri durabile şi de calitate.
Nu este neapărat nevoie de mulţi bani pentru ca interiorul, grădina sau terasa să arate fresh. Uneori, doar un accent dat de o decoraţiune, o pată de culoare, o nouă perdea sau o floare pot schimba complet ambianţa. În ceea ce priveşte grădina, a venit vremea: puteţi începe în acest weekend lucrările, şi anume cu pregătirea solului.
În zonele de munte sau nordice, unde temperaturile au fost mai scăzute, precum şi acolo unde stratul de zăpadă se menţine gros mai trebuie aşteptat. Oricum, ne putem îndrepta atenţia asupra proiectelor de grădină, precum şi plantelor şi florilor de interior, acestea aducând prospeţime şi ambianţă plăcută în locuinţe, iar un „colţ verde” este oricând binevenit.
Plantele pot fi şi un remediu foarte bun pentru împrospătarea aerului, iar activităţile în aer liber – lucrările de pregătire, amenajare şi întreţinere în grădină sau pe terasă – reprezintă un mod extrem de plăcut de petrecere a timpului, fiind recunoscut faptul că acestea îndepărtează stresul, mai ales în perioadele de tensiune. Bineînţeles că este nevoie de informare pentru a şti ce flori şi plante se potrivesc în grădină, cum şi când trebuie plantate, ce culori şi forme (dimensiuni) trebuie alese, cum se potrivesc cu ambianţa întregii case şi, neapărat, de unelte adecvate şi performante.
Puteţi obţine răspunsuri experte la întrebările şi problemele dvs.: ion.diamandi@romanialibera.ro
Ion diamandi, editor coordonator