15.3 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialContrarevoluţia Antenei 3 continuă cu a 7-a mineriadă?

Contrarevoluţia Antenei 3 continuă cu a 7-a mineriadă?

Marea Revoluţie din Ianuarie a eşuat lamentabil pentru că era o revoluţie contrafăcută în laboratoarele de propagandă ale Antenei 3 şi a semănat mai curând cu mineriadele din ianuarie 1999 decât cu Piaţa Universităţii originală. Acum, spiritele se agită din nou în Valea Jiului şi nu este o întâmplare.

În 1999, Miron Cozma şi Romeo Beja au fost susţinuţi masiv de Antena 1, Jurnalul Naţional şi Corneliu Vadim Tudor. Sub pretextul revendicărilor sindicale, Cozma a încercat să răstoarne în mod violent guvernul şi dacă ar fi reuşit, ar fi răsturnat probabil ordinea constituţională democratică a ţării.

Astăzi, aceleaşi forţe care au stat în spatele marşului spre Bucureşti al minerilor în 1999 încearcă să reediteze evenimentele de atunci cu o consecvenţă şi o lipsă de imaginaţie absolut remarcabile. Şi tot ca atunci, televiziunile lui Voiculescu sunt în prima linie a propagandei de glorificare a „ortacilor”.

Începând din 1990, minerii au reprezentat principala forţă de luptă împotriva reformelor democratice şi statului de drept în România, adică principala forţă contrarevoluţionară utilizată pentru a limita sau chiar anula libertăţile câştigate cu sânge în Decembrie 1989. În ianuarie, februarie sau iunie 1990, în 1991 sau 1999, ţinta minerilor a fost întotdeauna aceeaşi – reforma – fie că a fost vorba de reforme politice, fie de reforme economice. Nici în 2012 lucrurile nu stau în mod diferit.

Din 2005, România a trecut printr-un proces de reformă crucial, deşi departe de a fi fost perfect, pe care l-am crezut ireversibil. Degradarea gravă a procesului politic democratic, atacurile constante la adresa unor instituţii ale statului de drept precum DNA, ameninţările mai mult sau mai puţin deschise la adresa unor jurnalişti şi limbajul din ce în ce mai vulgar şi intolerant propagat zi de zi de aşa numitele televiziuni „de ştiri” ne demonstrează că aceste reforme nu sunt deloc atât de ireversibile cum afirma ieri Traian Băsescu. Dimpotrivă, România nu este decât la un pas de revenirea la un regim autoritar şi corupt iar reactivarea minerilor o dovedeşte din plin.

Contrarevoluţia Antenei 3 nu are drept obiectiv nici „salvarea democraţiei româneşti” din ghearele „tiranului Băsescu”, nici salvarea statului de drept şi a economiei naţionale, nici instaurarea monarhiei, ci are o singur scop: răsturnarea progreselor democratice, atâtea câte au fost ele şi care au permis României să devină membră a Uniunii Europene. Semnele degradării sunt deja vizibile. Avem în România opt televiziuni de ştiri care produc zgomot senzaţionalist şi ţipete isterice dar nu produc ştiri. Asaltul permanent asupra presei de calitate a făcut ca ziariştii care se încăpăţânează să rămână verticali să se refugieze într-un număr din ce în ce mai mic de publicaţii sau website-uri. Valorile au fost răsturnate iar personalităţile naţionale, batjocorite. Crin Antonescu îşi permite să afirme că Dan Grigore este un om lipsit de onoare, după ce anterior îi atacase în termeni incalificabili pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici, dar se pare că nu are nicio problemă cu „onoarea” lui Dan Voiculescu, Ion Iliescu sau Adrian Năstase, noii săi prieteni politici. „Ce se întâmplă în televiziune e pur şi simplu terorism. Terorism mediatic. În numele libertăţii şi democraţiei, în numele slujirii opoziţiei, se calcă în picioare legi, se încalcă drepturi câştigate cu sânge în decembrie ’89”, a afirmat ieri Dan Grigore în scrisoarea de demisie din CNA. Este un avertisment grav venit din partea unui om care ştie despre ce vorbeşte.

Acest terorism mediatic marca Antena 3 va continua să crească în intensitate în lunile care ne despart de alegeri, iar instigarea minerilor la violenţă nu este decât o etapă din războiul împotriva românilor pe care l-au declanşat forţele cele mai întunecate din societatea românească.

Cele mai citite

Lista firmelor și asociațiilor care vor oferi cursuri de formare profesională la Start-Up Nation

Până pe 30 septembrie, la ora 20:00, un total de 177 de societăți comerciale și asociații specializate în formare profesională s-au înregistrat pentru a...

Scorul serii în Liga Campionilor la fotbal: Borussia Dortmund-Celtic Glasgow 7-1

Borussia Dortmund a realizat scorul serii de marţi în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, 7-1 cu Celtic Glasgow, pe teren propriu. MVP-ul...

Armata Română caută să angajeze luptători de comando. Ce salarii se oferă

Armata Română caută luptători de comando cu o condiție fizică impecabilă, care să mânuiască arme și să fie pregătiți pentru orice confruntare. Candidații sunt triați...
Ultima oră
Pe aceeași temă