Într-un interviu acordat la Londra ziarului cipriot turc, Kibris, ministrul turc pentru Afaceri europene, Egemon Bagis subliniază că ţara sa va susţine orice acord încheiat între cele două părţi cipriote dar, în cazul unui dezacord privind reunificarea, sunt posibile alte scenarii. El a evocat o „reunificare după un acord între cei doi lideri ciprioţi (grec şi turc), crearea a două state independente după aranjamente între cei doi lideri dacă nu este găsit nici un acord privind reunificarea sau anexarea Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN) de către Turcia”.
Numeroşi ciprioţi turci sunt ostili anexării. Okzan Yorganciogly, numărul unu al CTP, principalul partid de opoziţie din nordul insulei, a declarat televiziunii turce NTV că această idee este „inacceptabilă”. Preşedintele Republicii Cipru, Dimitris Christofias şi Dervis Eroglu, liderul autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Ankara, nu au reuşit să facă progrese în negocierile în vederea reunificării insulei. Guvernul turc nu îşi ascunde nervozitatea faţă de această lipsă de progres, în plus, diferendul cipriot tensionează relaţiile Turciei cu UE .
Insula Afroditei, divizată
Fostă colonie britanică, Ciprul a obţinut independenţa în 1960 şi după trei ani au izbucnit primele violenţe între comunităţile greacă şi turcă de pe insulă. Punctul culminant a fost atins în 1974 cu o tentativă greacă de a prelua controlul aparatului de stat a Ciprului şi replica militară imediată a Ankarei. În 1983, partea de nord a insulei, controlată de Turcia, şi-a proclamat independenţa sub numele de Republica Turcă a Ciprului de Nord şi Ankara a fost singura capitală care a recunoscut noul stat.
De atunci, insula este divizată în pofida tentativelor eşuate duse de ONU pentru a convinge liderii celor două comunităţi greacă şi turcă să se aşeze la masa negocierilor. În 2004, cirprioţii turci au votat în favoarea unui plan de reunificare a insulei în cadrul unui referendum sub egida ONU, dar planul a fost respins de ciprioţii greci. În mai 2005, doar partea greacă a insulei, Republica Cipru, şi-a făcut intrarea în UE.
În ianuarie 2012, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a reunit la New York liderii cipriot grec şi cipriot turc pentru a încerca din nou reunificarea Ciprului. De când au fost relansate în septembrie 2008, aceste negocieri intercipriote nu au făcut progrese notabile şi se blochează în special pe drepturile de proprietate asupra terenurilor sau bunurilor imobiliare pierdute de ciprioţii greci şi turci în timpul împărţirii insulei, pe circulaţia mărfurilor între cele două părţi ale Ciprului, ajustările teritoriale şi garanţiile de securitate. Contenciosul între cele două părţi priveşte şi delimitarea suveranităţii asupra fundului marin în zonă.
În vara anului trecut, ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu declara în sectorul turc din Nicosia, capitala divizată a Ciprului: „Sperăm că până la finele anului va fi găsit un acord privind problema Ciprului, că un referendum va avea loc la începutul anului viitor şi Ciprul unificat va prelua preşedinţia prin rotaţie a UE în iulie 2012″. Dar, nu s-a înregistrat nici un rezultat palpabil.
În umbră, zăcămintele de gaz
Anunţarea de către Bagis a unei posibile anexări a nordului Ciprului vine după un şir de declaraţii oficiale, devenite mai dure după descoperirea unor vaste rezerve de hidrocarburi în apele Mediteranei, în zona insulei Cipru. Premierul Recep Tayyip Erdogan şi-a repetat opoziţia faţă de frontierele maritime aşa cum au fost trasate de Cipru.
În 2010, Nicosia a semnat un acord frontalier cu Israelul, prin care cele două ţări delimitau zonele economice exclusive pentru exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi, dar Turcia susţine că acordul violează drepturile ciprioţilor turci. Erdogan a precizat că „supraveghem regiunea cu avioane, fregate şi vedete lansatoare de torpile”. Or, escalada compromite serios şansele unui acord politic în Cipru.
Republica Cipru a însărcinat o firmă americană să facă foraje exploratorii în largul coastelor sudice ale Ciprului, dar Turcia a ripostat şi a trimis o navă de prospectare în regiune, în virtutea unui acord cu RTCN.
După polemica asupra proiectelor ciprioţilor greci de explorare a zăcămintelor de hidrocarburi în jurul Ciprului, vicepremierul turc Besir Antalay reamintea în toamna trecută: „Dacă negocierile de pace în Cipru nu sunt concludente şi dacă UE încredinţează preşedinţia prin rotaţie Ciprului va exista o reală criză între Turcia şi UE (…) Vom îngheţa relaţiile cu Uniunea, am anunţat şi în calitate de guvern relaţiile cu UE vor fi suspendate”.
Turcia şi UE
Negocierile de aderare a Turciei la UE sunt încordate şi criza cipriotă riscă să crească tensiunea în 2012: Ankara ameninţă că va îngheţa relaţiile cu Europa când Ciprul va prelua preşedinţia prin rotaţie a celor 27. Lansate în 2005 într-un climat optimist, negocierile nu au progresat în cursul ultimelor 12 luni, potrivit unui raport al Comisiei Europene. „Turcia continuă să amelioreze capacităţile de respectare a obligaţiilor în vederea aderării la UE, arată Bruxellesul, care precizează că aceste progrese nu au ridicat principalele puncte de blocaj. Impasul este total în dosarul Ciprului divizat, a cărui parte de sud este membră a UE. Avansarea în diferendul cipriot ar permite deblocarea unei părţi a celor 22 de capitole tematice a negocierilor UE-Turcia, care rămân îngheţate din 2006. În prezent, doar 13 capitole sunt deschise. Ankara face din intrarea Turciei în UE o „prioritate strategică” şi chiar dacă negocierile stagnează, Ankara estimează că aderarea rămâne o aspiraţie naturală a poporului turc.
