Vechi avocat al apropierii de Moscova, Cozmin Guşă a prezis zilele trecute o îmbunătăţire a relaţiilor dintre România şi Rusia după ce Vladimir Putin a câştigat un al treilea mandat de preşedinte de şase ani. În opinia lui Guşă, „stabilitatea” regăsită la Moscova ar putea deschide calea unei abordări mai calme şi mai pragmatice a raporturilor bilaterale. Problema cu analiza lui Cozmin Guşă este că premisa de la care porneşte – stabilitatea – este, în bună măsură, o ficţiune.
Pe de o parte, protestele din ultimele luni sunt expresia apariţiei unei noi clase de mijloc care nu mai este dispusă să ac-cepte „verticala puterii‘‘ crea-tă de Putin drept o condiţie ine-vitabilă a vieţii politice ruse şi nici premisele putinismului – regim autoritar şi suprimarea opoziţiei politice semnificative în schimbul stabilităţii şi al unei prosperităţi relative. Această nouă clasă de mijloc urbană, di-na-mică şi relativ prosperă – deşi minoritară – are şanse bune să constituie viitoarea bază pe care se poate clădi o opoziţie care să reprezinte o alternativă la Putin şi Rusia Unită.
Fraudele masive de la alegerile parlamentare din decembrie şi de la cele prezidenţiale de duminică dovedesc nesiguranţă, precum şi pierderea unităţii de monolit din 2000-2004. Rusia următorului mandat al lui Putin va fi, aşadar, o Rusie din ce în ce mai instabilă. Tot spre această concluzie indică şi raporturile de putere din cadrul elitei politico-economice din jurul lui Putin. Potrivit lui Edward Lucas, editor de politică externă al revistei The Economist şi autorul mai multor cărţi despre Rusia, elita din jurul lui Putin seamănă cu o haită de lupi: se muşcă unul pe altul, dar, atâta vreme cât şeful haitei le asigură accesul la maşinăria corupţiei care le aduce miliarde de dolari, vor continua să-l urmeze. În momentul în care vor simţi că acesta dă dovezi de slăbiciune, îl vor abandona şi îşi vor alege un nou şef.
În condiţiile degradării stabilităţii politice şi ale creşterii nemulţumirii populare, există puţine şanse ca Putin să îşi respectele promisiunile privind modernizarea, deschiderea democratică, combaterea corupţiei şi consolidarea statului de drept. Deşi poate cerute de opozanţi, nimeni dintre oligarhi şi/sau siloviki nu şi le doreşte cu adevărat. Putin va încerca să compenseze aceste eşecuri pe plan intern cu o politică externă mult mai agresivă. Deja în campania electorală el a indicat încotro se va îndrepta politica externă rusească când a recurs la o retorică antiamericană şi antioc-ci-entală violentă şi a promis un vast program de înarmare care să contrabalanseze ameninţările externe. Iar când vor-beşte de ameninţări externe Putin înţelege în primul rând America şi Occidentul. Spre deosebire de Medvedev, care s-a în-făţişat drept un reformator bucuros să „reseteze” relaţiile cu America şi Europa, Putin este, prin conformaţie, un anti-occidental convins că „dispariţia URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Putin va adopta o atitudine mult mai agresivă în raporturile cu SUA şi Europa, iar România este în prima linie a focului. Problema în raporturile bilaterale nu este că ele nu ar putea fi îmbunătăţite, ci că inte-resele celor două ţări sunt fundamental diferite, dacă nu chiar divergente.
Întoarcerea Moldovei la sânul Maicii Rusii
În privinţa Moldovei, interesul României este integrarea euro-peană a acestei ţări, astfel încât milioanele de români care trăiesc în stânga Prutului să aibă şansa unui viitor european, pros-per şi democratic. Interesul Rusiei este să menţină Moldova în sfera ei de influenţă. Moscova a reuşit, până acum,cu ajutorul comuniştilor, să împiedice cu succes ieşirea Chişinăului din blocajul politic în care a intrat cu doi ani în urmă.
În următorii şase ani vom asista la o tentativă din partea Kremlinului de a spulbera aspiraţiile europene ale Moldovei şi de a o readuce înapoi la sânul Maicii Rusii. Pentru aceasta, Putin va adopta o tactică diferită de cea aplicată în Georgia. Dacă în Georgia ruşii au provocat un război care le-a permis să smulgă cele două provincii separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, în Moldova vor încerca să forţeze federalizarea. În prezent, balanţa politică de la Chişinău este echilibrată, dar, dacă, în urma unui acord de federalizare transnistrenilor li s-ar permite să voteze în alegerile legislative, balanţa s-ar înclina decisiv în favoarea comuniştilor şi a forţelor proruse. Putin se va folosi probabil şi de faptul că la Tiraspol există un nou preşedinte şi va încerca să vină cu o propunere „rezonabilă” pentru ambele părţi, dar care va servi scopurilor Moscovei. Dacă România va încerca să împiedice un asemenea deznodământ prin mijloace diplomatice, vom asista la o nouă confruntare între România şi Rusia.
Scutul antirachetă şi spionajul
Nimic nu îi poate convinge pe ruşi că scutul nu este îndreptat împotriva lor, iar Putin a anunţat deja mai multe măsuri de răspuns, printre care întărirea arsenalului nuclear şi întărirea capacităţilor aeriene şi mijloacelor de război în spa-ţiu. România trebuie să se aştepte, de asemenea, la un trafic sporit de spioni ruşi la Bucureşti. Or, acest lucru nu este niciodată lipsit de pericole. Putin va încerca să re-curgă la un limbaj agresiv faţă de Bucureşti, precum şi la provocări. România va trebui să re-zis-te acestor provocări şi să îşi întărească colaborarea cu serviciile de informaţii ame-ricane şi din ţările NATO pentru a contracara acţiunile Rusiei.
Putin a evocat scutul şi ca un pretext pentru lansarea unui program de reînarmare în valoare de cel puţin 700 miliarde de dolari, în urma căruia toate capacităţile militare ruse ar trebui sporite şi modernizate. În faţa unui asemenea efort de înarmare, România nu va mai putea amâna multă vreme achiziţionarea de avioane de luptă care să ofere un minim nivel de protecţie aeriană şi descurajare. Sub Putin, Rusia a lansat mai multe zboruri provocatoare în spaţiul aerian al ţărilor baltice, iar NATO a trebuit să răspundă organizând patrule aeriene în spaţiul celor trei ţări şi nimic nu lasă de înţeles că ruşii vor avea o altă abor-dare în noul mandat al lui Putin.
Interesul naţional al României este cât se poate de limpede: consolidarea parteneriatului cu Statele Unite şi întărirea NATO. Al Rusiei este să îi determine pe americani să părăsească Europa şi să înlocuiască NATO cu „o nouă arhitectură de securitate europeană”.
Independenţa energetică în Marea Neagră, lac rusesc
Interesul lui Putin este ca Europa să-şi adâncească dependenţa de resursele energetice, ast-fel încât să poată folosi arma energetică drept armă politică în raporturile cu Uniunea Europeană. Interesul României este să îşi diversifice sursele de aprovizionare. În acest moment, Rusia pare să se afle într-o poziţie avantajoasă.
Putin a promis că Gazprom va continua construcţia gazoductului South Stream, ceea ce ar extinde spectaculos influenţa Rusiei din Balcani până în Italia şi Aus-tria, în vreme ce România s-ar vedea izolată. În plus, proiectul Nabucco aproape că a fost abandonat sau, în cel mai bun caz, a fost redus la o dimensiune care nu va mai satisface scopul strategic pentru care a fost gândit: asigurarea in-dependenţei energetice a Europei faţă de gazul rusesc.
Din acest motiv, România va trebui să grăbească dezvoltarea proiectului AGRI de aducere a gazului din Azerbaidjan, prin Georgia, până la Constanţa, să accelereze construcţia interconectorilor spre Europa, precum şi colaborarea cu ExxonMobil pentru exploatarea zăcămintelor proaspăt descoperite în Marea Neagră. Rusia nu poate privi cu ochi buni traficul cu Gaz Natural Lichefiat (LNG) pe ruta Georgia-România şi nici deschiderea exploatărilor din platoul continental şi de aceea Bucureştiul trebuie să se aştepte la eforturi de descurajare din partea Moscovei.
Relaţiile economice, un mit
Ideea că România şi Rusia nu au relaţii economice înfloritoare din cauza relaţiilor politice tensionate este un mit. Problema nu este că ruşii nu vor să cumpere produse româneşti, ci că România nu prea are ce să le vândă. Tot ceea ce putem să le oferim ruşii preferă să ia din Germania, cu care au un parteneriat special. Dacă există vreo cale realistă spre piaţa rusă pentru România, aceasta va trebui să treacă prin Berlin.
În schimb, companiile ruseşti au o prezenţă semnificativă în România. Acest lucru poate fi atât un lucru periculos, pentru că ruşii vin de obicei cu practici de afaceri care nu sunt tocmai europene, dar poate fi un avantaj.
Într-un studiu publicat pentru European Council on Foreign Relations, Ben Judah şi Andrew Wilson sugerează că, în cazul în care situaţia democraţiei, drepturilor omului şi corupţia s-ar agrava, Uniunea Europeană ar trebui să se gândească la adoptarea unei „liste Magniţki” pan-europene, similare celei americane, în care oficialilor ruşi acuzaţi de abuzuri să li se inter-zică accesul pe teritoriul UE şi să li se blocheze activele şi conturile din Europa. Iar ruşii au o mulţime de conturi şi active în Europa, inclusiv în România.
