18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCarbonifera: locul trei în topul pierderilor pe angajat

Carbonifera: locul trei în topul pierderilor pe angajat

Din totalul celor 154 de companii de stat monitorizate anul trecut de Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), un sfert au acumulat pierderi care însumează sute de mii de lei pe angajat.

În top 3 al societăţilor cu pierderi, după Uzina Mecanică Orăştie (883 mii lei pe angajat) şi Societatea Naţională a Cărbunelui (359 mii lei pe angajat) se situează SC Carbonifera (238 mii lei pe angajat).

Contracte de prestări servicii

La sfârşitul anului 2005, SC Carbonifera avea 685 de angajaţi, datorii de 21,5 milioane lei şi pierderi declarate de 1,26 milioane lei.

La sfârşitul anului 2010, potrivit datelor Ministeruui Finanţelor, compania a ajuns la un număr mediu de 33 de angajaţi, datorii de 34,1 milioane lei şi pierderi de aproape 8 milioane lei. În şase ani de funcţionare compania a înregistrat profit o singură dată, în 2006. Profitul de 1,4 milioane lei a fost obţinut în condiţiile în care companiile de stat încă mai primeau subvenţii consistente de la stat.

Carbonifera SA provine din Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti ( care de altfel a rămas şi cu datorii de câteva miliarde lei vechi.
Pentru eficientizarea activităţii, în 2007, Carbonifera Ploieşti a disponibilizat aproape întreg personalul şi a încheiat contracte de prestări servicii pentru exploatarea carbunelui cu societăţi particulare.

Problemele dificile au început să apară oadă cu întreruperea subvenţiilor, în ianuarie 2007. Societatea s-a confruntat cu situaţia încasării cu greutate a creanţelor, dar şi cu funcţionarea „în salturi”. Practic, Carbonifera SA a fost captiva a doar doi beneficiari, CET braşov şi CET Bacău.

Livrări sezoniere

„Cărbunele extras din subteran la Câmpulung este lignit de foarte bună calitate. Şi lignitul extras la carierele de suprafaţă din Filipeşti şi Racş Sud din Baraolt (judeţul Covasna este de calitate şi foarte bun pentru termocentrale.

Din păcate, de anul trecut unul din beneficiarii noştri CET Braşov nu mai are nevoie de cărbune. De la Câmpulung, în prezent s livrează lignit la Holcim, iar din aprilie e posibil să se reia livrările către CET Bacău”. Problema societăţii este că solicitările de livrări nu sunt continue, de-a lungul întregului an ci sezoniere”, a declarat Ilie Scarlat, preşedintele Sindicatului Minier Carbonifera.

Carbonifera SA s-a înfiinţat în 2005, prin hotărâre de Guvern. Compania se află sub autoritatea Ministerului Economiei. Obiectul principal de activitate al societăţii îl reprezintă extracţia şi comercializarea cărbunelui şi a altor produse obţinute din activităţile miniere.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă