17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialOprescu vrea să includă Centrul istoric în patrimoniul UNESCO, luând exemplul primarului...

Oprescu vrea să includă Centrul istoric în patrimoniul UNESCO, luând exemplul primarului din Berna

Primarul general Sorin Oprescu ia în calcul posibilitatea includerii Centrului istoric al Capitalei în patrimoniul UNESCO, luând exemplul primarului din Berna, edilul român considerând că „este vremea oraşelor şi a colaborărilor dintre acestea”, potrivit Mediafax.

Primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, se află într-o vizită oficială în Confederaţia Elveţiana, la Berna şi Geneva. Primarul oraşului Berna, Alexander Tschäppät, i-a spus omologului său român că, prin includerea Centrul vechi al Bernei în patrimoniul UNESCO, gradul de responsabilizare al proprietarilor de clădiri din zona respectivă a crescut considerabil, fără niciun fel de implicaţii de natură financiară, precum acordarea de subvenţii, din partea nunicipalităţii Bernei, se arată într-un comunicat de luni al Primăriei Capitalei.

„O astfel de abordare merită a fi avută în vedere şi pentru Bucureşti. În această perioadă, poate mai mult decât oricând, este vremea oraşelor şi a colaborărilor dintre acestea în găsirea de soluţii comune, la probleme comune, ştiut fiind că, uneori, punţile dintre comunităţi se pot lega mai repede şi pot fi mai trainice decât cele dintre guverne”, a spus Oprescu, citat în comunicat.

Sorin Oprescu a subliniat că intenţionează să beneficieze de pe urma experienţei Bernei în domeniul incinerării deşeurilor menajere, avantajele acestei metode fiind deja recunoscute, se arată în comunicat.

Primarul Alexander Tschäppät l-a asigurat pe omologul său de la Bucureşti de tot sprijinul şi deschiderea necesară din partea specialiştilor eleveţieni implicaţi în problematicile de mediu, urmând ca în acest sens să fie stabilit un colectiv de lucru.

Sorin Oprescu l-a invitat pe Alexander Tschäppät la Bucureşti, dar şi la Finala Europa League care se va desfăşura pe Arena Naţională, în 9 mai.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă