18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialAsociaţia revoluţionarilor din Sibiu reia protestele pentru a cere demisia Guvernului

Asociaţia revoluţionarilor din Sibiu reia protestele pentru a cere demisia Guvernului

Asociaţia revoluţionarilor din Sibiu reia, de luni, protestele în centrul oraşului, pentru a cere demisia Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu şi a preşedintelui Traian Băsescu, acţiunea urmând să se desfăşoare până vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Asociaţia Sibiu Decembrie ’89 a primit avizul Comisiei de Avizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei Sibiu, pentru organizarea unui nou marş de protest, în perioada 5 – 9 martie, între orele 18.00 şi 21.00, în centrul municipiului.

Potrivit preşedintelui asociaţiei, Mircea Bucur, protestul este organizat pentru a se cere demisia Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu şi a preşedintelui Traian Băsescu.

„Şi acest Guvern şi preşedintele trebuie să îşi dea demisia, aceasta este problema României, la ora actuală”, a declarat, luni, Mircea Bucur.

El a afirmat că nici noul Guvern nu poartă un dialog cu societate civilă, ci doar cu „structurile aservite PDL”.

„Ieşim în stradă, în primul rând, pentru situaţia generală, dar, în mod special, aşa cum spune şi titulatura marşului, «Pentru democraţie, cu demnitate». Noul Guvern, în frunte cu Ungureanu, care a spus, şi în discursul inaugural, că va purta dialog cu societatea civilă, că se va consulta pe diferite probleme cu toţi factorii implicaţi, poartă, de fapt, dialog numai cu structurile aservite PDL, mă refer şi la structurile sindicale şi la sectorul neguvernamental. Acest dialog este o minciună, se consultă numai cu oamenii lor şi acest lucru deranjează foarte mult”, a spus Mircea Bucur.

El a estimat că la miting vor participa aproximativ 600 de persoane, atât membri ai asociaţiei, cât şi sibieni care „se simt nedreptăţiţi şi sunt în pragul sărăciei”.

Protestele de la Sibiu au început în 13 ianuarie, cu un flashmob organizat în Piaţa Mare. După trei zile de proteste spontane, Asociaţia Sibiu Decembrie ’89 a cerut, în 16 ianuarie, autorizaţie de la Primăria Sibiu pentru organizarea marşurilor. Acestea s-au încheiat în 16 februarie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă