2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodUn licean român, bursier al Universității Stanford: Aș vrea să plec din...

Un licean român, bursier al Universității Stanford: Aș vrea să plec din România, pentru că eu consider că pot găsi mai multe oportunități de carieră acolo

Alex Oprea își va petrece vacanța mare în prestigioasa tabără de vară a Universității Stanford din Statele Unite ale Americii, „Stanford Pre-Collegiate Summer Institutes“. Elevul Liceului Tehnic Internațional de Informatică din Constanța a fost admis aici ca bursier în cadrul programului „Introducere în inginerie“, ce va fi susținut de către profesori de înaltă clasă din cadrul universității sus-numite, în perioada 25 iunie – 14 iulie 2017.

Alex spune că ideea de a aplica la această bursă i-a venit „pentru că a vrut să aibă o activitate în această vară“. A scris cinci eseuri și le-a prezentat celor din SUA rezultatele sale de până acum. „Eseurile au avut cam 600 de cuvinte fiecare și a trebuit să mă descriu eu ca elev, ca persoană, cum sunt eu într-o comunitate, calitățile mele principale de elev și să descriu proiecte și concursuri la care am fost, să spun prin ce m-au impulsionat. Am scris despre mine că m-am bazat pe ingeniozitate și pe dorința de a munci, de a mă perfecționa“, a mărturisit Alex Oprea.

De la Garcia Marquez, la Gib Mihăescu

O zi normală din viața sa înseamnă școală și studiu. Stă până la 13.30 la liceu, apoi, în unele zile, după ore are pregătire cu profesoara sa de fizică, Victoria Olaru, care l-a ghidat spre această materie. „În unele zile lucrez pentru diferite proiecte. Proiecte de robotică, de exemplu, sau diferite concursuri de proiecte. Apoi ajung în cămin, în jurul orei 16.30 – 17.00 (n.r. – Alex a venit din Brăila, în clasa a IX-a). După o scurtă pauză, mă reapuc de teme și mă documentez pentru lucrul de a doua zi, până seara. Weekend-ul este mai liber“, mărturisește Alex. Nu se joacă pe calculator, tabletă sau mobil. „Aș avea timp, dar prefer să fac alte lucruri. De exemplu, trăind într-un internat, socializez foarte mult și nu-mi rămâne timp“, spune el. Când are puțin timp, preferă să citească și să meargă pe bicicletă. Îi plac mult Paulo Coelho, din care a citit aproape tot, și Gabriel Garcia Marquez, citește Liviu Rebrea-nu și Gib Mihăescu. Spune că dorința de studiu, de a vrea și de a ajunge cât mai sus i-a fost insuflată de mic, de către familie.

În SUA ca acasă

În tabăra de vară de la Stanford sunt admiși numai elevii foarte talentați din punct de vedere academic și motivați pentru reușită, din întreaga lume. Programul oferă oportunitatea elevilor de liceu pentru a-și dezvolta curiozitatea intelectuală și pentru a întâlni și colabora cu alți elevi care au aceleași interese și abilități. Participanții sunt încadrați într-un program intensiv de studiu care prezintă subiecte ce nu sunt de obicei întâlnite în programa școlară specifică pentru liceu. Vor fi cursuri preuniversitare, vor fi anumite zile când vom avea excursii, deoarece universitatea este lângă San Francisco, spune Alex. Universitatea plătește toate cheltuielile, cu excepția biletului de avion.Pentru Alex Oprea nu va fi prima vizită peste ocean. A mai fost în SUA de câteva ori, cu diferite concursuri. A fost, de exemplu, în Houston, la I-SWEEP, un concurs de pro-iecte din domeniul ingineriei, dar și de două ori la International Space Development Conference, o dată în Puerto Rico, o dată în Toronto. Anul acesta vrea să fie voluntar la această conferință, care cel mai probabil va avea loc tot în Puerto Rico.

Proiect Houston – Călărași

A lucrat la proiecte concrete, care i-au și impresionat pe cei de la Stanford. De exemplu, a lucrat la un proiect prin care școlilor din mediul rural care aveau acces la internet, dar nu și facilități pentru diferite experimente, li se permitea accesul la un laborator mecanizat, ce putea fi controlat și vizualizat în timp real, prin intermediul unui computer. „Noi am mers în Houston, dar laboratorul era la un coleg de-al meu în Călărași, pe care îl controlam noi, din Houston, și puteam vizualiza în timp real experimentele care se desfășurau“, explică Alex. A lucrat și la proiectul NASA Space Setllement, unde s-a orientat către dezvoltarea inteligenței artificiale, către minerit pe asteroizi, către părțile de inginerie, în general.

Avans de un an

„Deși suntem în clasa a XI-a, mai avem puțin și -terminăm fizica de clasa a XIII-a. Are o putere de muncă deosebită care trebuie fructificată“, spune Victoria Olaru, profesoara lui Alex. Cel mai important însă, subliniază ea, este saltul calitativ. „Trecem la un alt nivel de gândire. Nu este numai o acumulare de cunoștințe, nu numai acest lucru se urmărește, ci să le și prelucrăm calitativ și să începem să observăm cam care este tendința în știință. În felul acesta, gândul meu este să îi ajut pe copii ca societatea viitorului, care va fi din ce în ce mai complexă, să nu îi copleșească“, spune Victoria Olaru. Îi tratează pe toți elevii ca individualități și nu le impune să studieze peste măsură, îi îndeamnă să citească literatură, să se ducă la bazin. Între elevi și ea există însă o preocupare permanentă. În pauze, de exemplu, își transmit probleme, discută anumite puncte de la probleme. Există, la liceul unde predă, și avantajul unor clase de circa 15 – 17 elevi, adică aproape la jumătate față de un liceu de stat. „Primul lucru pe care l-am întrebat când am intrat într-o clasă a fost: unde este restul?“, a spus ea.

Vrea să plece din România

America îl atrage pe Alex Oprea și spune că vrea să plece acolo după ce termină liceul. Nu neapărat Stanford, are în vedere și alte universități. Știe însă exact ce vrea să facă. „Doresc să studiez ingineria electrică. Nu contează neapărat universitatea, cât și ce pot face după universitate. Aș dori să proiectez plăci de bază și diferite componente pentru diferite proiecte de dezvoltare. Aș putea să fac și în România, nu merg în America pentru avantajul teoretic sau al dotării universității. Doresc să plec din România și un mod ușor este să plec din timpul facultății. Aș vrea să plec din România pentru că eu consider că pot găsi mai multe oportunități de carieră acolo, nu neapărat de studiat. Consider că școala românească este foarte bună“.

Profesoara lui, Victoria Olaru, spune că vârsta până la care un om poate să performeze este limitată. În general, dacă nu-ți vine o idee de premiu Nobel până la 30 de ani probabil că nu-ți mai vine după, spune ea, explicând motivul lui Alex de a pleca din România. „Ei trebuie să se folosească pe ei, iar societatea să le folosească disponibilitățile în perioadele acestea, în care se formează și sunt creativi. Eu le spun să nu lucreze sub valoarea lor, să tindă cât mai sus. Cercetarea științifică nu se mai face la nivelul unui singur stat, vorbim de centre mondiale de cercetare“, spune ea.

PALMARES

  • Medalia de argint la Olimpiada Națională de Fizică;
  • Obținerea notei maxime la bacalaureatul ameri-can SAT (Scholastic Assessment Test) la disciplina matematică;
  • Premiul III la Concursul NASA Space Settlement cu proiectul „Turtle“;
  • Premiul III la Concursul Internațional de roboti-ca „Robochallenge“;
  • Medalia de bronz la ISEWWP – Olimpiada -Internațională de proiecte de energie, inginerie, mediu.
Cele mai citite

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă