23.2 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialFermierii din Alba învaţă marketing

Fermierii din Alba învaţă marketing

Consiliul Judeţean (CJ) Alba va găzdui, marţi şi miercuri, câteva cursuri de marketing, comunicare şi valorificare a produselor tradiţionale pentru fermierii din judeţ. Doi lectori ai fundaţiei Civitas vor susţine aceste cursuri, iar cei peste 30 de fermieri care s-au înscris până acum la orele de curs vor participa atât la elemente practice, cât şi la probe teoretice.

„Acest curs de la Alba Iulia continuă seria de evenimente dedicate dezvoltării spaţiului rural. Principalul obiectiv este acela de a-i ajuta pe micii producători din judeţul Alba să se dezvolte, pentru că le va oferi şi câteva cunoştinţe despre cum să-şi prezinte marfa şi cum să o valorifice mai bine. Fermierii de la noi din judeţ vor cunoaşte şi exemplele altor fermieri din ţară care au reuşit în acest domeniu”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.

Cunoştinţe ecologice

Cursurile vor începe, atât marţi cât şi miercuri, la ora 09:00, iar participanţii vor dobândi câteva cunoştinţe şi despre produsele ecologice. Printre fermierii ce vor veni la sediul Consiliului Judeţean se vor afla diferiţi membri ai Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice, ai Conviviumului Slow Food Alba Transilvania şi cei ai Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Legenda fotbalului italian, Salvatore Schillaci, a murit la 59 de ani

Salvatore „Toto” Schillaci, eroul Italiei de la Campionatul Mondial din 1990, a murit la vârsta de 59 de ani, după o lungă luptă cu...

Rusia ar sprijini includerea Pakistanului în BRICS, afirmă vicepremierul rus

Viceprim-ministrul rus Alexei Overchuk a declarat că Moscova ar susține includerea Pakistanului în BRICS, scrie Reuters. Rusia ar sprijini includerea Pakistanului în BRICS „Am sprijini acest...

Sectorul 4 continuă modernizarea

Al doilea pasaj rutier suprateran va fluidiza traficul în Sudul Bucureștiului Sectorul 4 din București continuă să fie un exemplu de administrație eficientă și orientată...
Ultima oră
Pe aceeași temă