Pe Erich Bergel l-am cunoscut în august 1976, în Bayreuth, Germania.
Concomitent pe fratele lui, Hans Bergel, şi pe mama lor. Erich Bergel era dirijorul Orchestrei de Tineret.
În acel august, cântam un program de suflet: Mussorgsky-Ravel, „Tablouri dintr-o expo-ziţie”; R. Schumann „Concertul pentru 5 corni şi orchestră”.
Biografia lui Erich Bergel mi-a fost spusă de românii din grup. Era sas ardelean, născut în Râşnov, lângă Braşov.
Terminase Conservatorul la Cluj, secţia dirijat cu Antonin Ciolan. Făcuse puşcărie în România sub acuzaţia că a fost membru al „Tineretului Hitlerist” şi cântase la orgă în bisericile săseşti.
Toate erau posibile. Ulterior, am realizat cât de absurdă era societatea în care trăiam.
Avea explozii agresive de persoană exigentă sau frustrată. Nu ştiu nici acum cât era de adevărat. De-a lungul a trei ani, am studiat integrala simfoniilor de Brahms.
Era excelent în formele muzicale. În clipe de calm, mi-a povestit cum a mâncat şerpi în Delta Dunării, ca să supravieţuiască. A fost un om bun.
