Într-un articol din cotidianul britanic The Telegraph, jurnalistul Peter Oborne atrage atenţia asupra noii alianţe (involuntare) dintre organizaţia teroristă Al Qaida şi puterile vestice, care urmăresc, în Siria, acelaşi scop: răsturnarea regimului Assad. „Cu zece ani înainte, în urma distrugerii Turnurilor Gemene, Vestul invada Afghanistanul pentru a elimina Al Qaida”, scrie Osborne; „astăzi, cea mai notorie organizaţie teroristă vrea să participe la ; aceasta ar putea fi cea mai profundă întoarcere de poziţie în politica globală de la pactul Molotov-Ribbentrop încoace”.
Până de curând, atât rebelii antiguvernamentali din Siria cât şi opinia publică din Vest susţineau că Al Qaida nu este implicată în mişcarea împotriva regimului Assad – şi că un atac cu o maşină-capcană care a ucis 50 de oameni la Damasc înaintea crăciunului ar fi fost o înscenare a guvernului sirian, care ar fi intenţionat să discrediteze forţele opoziţiei. Însă săptămâna trecută, James Clapper, directorul serviciilor secrete ale SUA, a recunoscut că atacul de la Damasc a purtat toate semnalmentele unei operaţiuni Al Qaida şi că se poate presupune că organizaţia teroristă „şi-a extins raza de acţiune asupra Siriei”.
Oborne subliniază că, deşi Al Qaida şi Vestul au „metode diferite şi idealuri opuse, obiectivele pe termen scurt sunt enervant de similare” – şi nu numai în Siria: ambele entităţi sunt interesate să submineze puterea Hamasului în fâşia Gaza şi pe cea a organizaţiei Hisbollah în Liban, iar în Libia, susţinerea Vestului şi în special a Marii Britanii şi Franţei pentru forţele anti-Gaddafi au adus la putere un regim care nu se sfieşte să lucreze împreună cu membri Al Qaida. De asemenea, după cum notează jurnalistul britanic, atât Marea Britanie şi SUA cât şi Al Qaida sunt profunde ostile Iranului. Deşi poate părea bizar, atât lupta pentru democraţie cât şi cea pentru o teocraţie islamică pot avea, pentru o vreme, un adversar comun – o situaţie complexă şi periculoasă pentru Vest, ai cărui lideri ar putea să se trezească „în mijlocul unui joc ale cărei reguli nu le înţeleg pe deplin”,scrie Peter Oborne.
