Staff-ul de campanie al lui Sarkozy pare să considere că situaţia lui preşedintelui francez în 2012 este similar cu cea a lui Băsescu din 2004 şi 2009. În 2004, marele favorit era Adrian Năstase, dar Băsescu a reuşit să vină tare din urmă recuperând în turul al doilea cu un mesaj populist centrat pe lupta anticorupţie („La ţepe!) şi pe „întoarcerea la popor”. În 2009 a pornit, din nou, din poziţia a doua, dar a reuşit să se prezinte drept un preşedinte puternic şi cu autoritate şi în acelaşi timp drept victimă a mogulilor şi a convins cu ajutorul campaniilor isterice ale televiziunilor de ştiri (filmuleţul cu copilul lovit este relevant) şi al celebrei şi fatalei vizite în miez de noapte a lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vîntu.
Sarkozy se află într-o situaţie relativ similară. Cu 63% din populaţia Franţei dezaprobând prestaţia preşedintelui, Nicolas Sarkozy este cel mai impopular preşedinte francez care se prezintă în faţa alegătorilor pentru un nou mandat. În sondaje, Sarkozy nu reuşeşte să depăşească 24-25% în primul tur, faţă de 28-30% cât adună candidatul socialist Francois Hollande, iar pentru turul al doilea, Hollande „câştigă” în mod regulat în sodaje cu 56-58%. Mai mult, Sarkozy are temeiur serioase să se teamă că nu va intra în turul al doilea. Candidata Frontului Naţional, Marine Le Pen, este creditată cu 17-20% din voturi, dar există temeiuri bune pentru a suspecta că, de fapt, stă mult mai bine şi că rezzulatele ei sunt „trase în jos” de institutele de sondare dintr-o ţară care are oroare de ascensiunea la putere a unui lider populist cum este Le Pen. La fel ca Băsescu în 2004, care a reuşit să „fure” voturile alegătorilor PRM, care a fost scos din jocul politic, Sarkozy a reuşit în 2007 să facă acelaşi lucru cu voturile Frontului Naţional. În 2012 îi va fi însă mult mai dificil să facă acest lucru în condiţiile în care Marine Le Pen a insuflat speranţe noi unui partid care părea pemoarte.
De aici şi nota populistă a lui Sarkozy, care încearcă să seducă dreapta cu un limbaj dur la adresa imigraţiei, stânga arătându-se îngrijorat de soarta şi a statului social francez şi pe toţi deopotrivă prezentându-se pe sine ca un preşedinte puternic şi cu autoritate. De aici şi sloganul de campanie al lui Sarkozy, „Franţa puternică” (La France Forte, deşi, de peste Canal, Daily Telegraph notează cu maliţie că unii comentatori francezi au remarcat că, dată fiind susţinerea făţişă a Angelei Merkel pentru Sarkozy, acesta a dorit ca sloganul să sune cât mai aproape de denumirea franceză – Francfort – a oraşului Frankfurt, centru financiar al Germaniei ş al Europei continentale). De aici şi metafora navală copiată aproape mot-a-mot din discursul lui Traian Băsescu, prin care Sarkozy îşi justifică o nouă candidatură prin faptul că „un căpitan nu îşi abandonează nava pet imp de furtună”. Şi tot de aici şi promisiunea revenirii la popor prin recursul la guvernarea prin referendumuri. Sarkozy a anunţat nu demult că doreşte să organizeze două referendumuri, unul asupra imigraţiei şi celălalt asupra şomajului şi pieţei muncii, o altă tactică ce pare copiată din manualul electoral al lui Traian Băsescu.
Presa franceză de ieri a fost aproape unanimă în aprecierea că Sarkozy nu a reuşit să convingă dar a reuşit să seducă (Liberation). Dar seducţia contează. Sarkozy este considerat un candidat redutabil în campania electorală, iar contracandidatul socialist îi justifică speranţele. Cum Francois Hollande n-a deţinut niciodată o funcţie publică şi este considerat un candidat fără forţă şi fără autoritate, chiar şi comentatorii de stânga l-au caracterizat drept „un hidrobiciclist care se îndreaptă spre furtună”. Pe de altă parte, nimeni nu a mai reuşit de când există alegeri în Franţa să recupereze un handicap electoral ca acela cu care se confruntă „căpitanul” Sarkozy. Dar poate că „modelul Băsescu” îl va ajuta.
